Eu nu mai sunt in stare sa scriu de una singura aici, sa sustin doua pagini si sa fac si bine toata treaba asta. Deoarece stiu ca sunt cititoare care mai doresc sa scrie aici, le rog sa trimita un mail pe adresa lui Dojo (adresa pe care o gasesc pe pagina ei, la rubrica de contact), in care sa se prezinte si sa spuna ca doreste sa devina redactor pe “LaFeminin”. Din pacate, eu nu am drepturi de administrare si nu va pot face utilizatori.

Multumesc pentru toate gandurile voastre, imi pare rau ca nu voi mai putea fi prezenta aici, insa sper sa va conving sa mai treceti in vizita pe la mine, unde, din cand in cand, voi mai avea aricole precum cele pe care le citeati pe “LaFeminin”.

Sa ne citim cu bine!

O alta vorba spune ca “barbatul trebuie sa fie putin mai frumos decat dracul”, ceea ce, tehnic, e imposibil, pentru ca Lucifer a fost cel mai frumos dintre ingeri, iar asta inseamna ca frumusetea lui e intangibila.

Mie imi plac barbatii frumosi. Nu, nu neaparat frumusetea aia din reviste si filme, pentru ca fiecare are criterii proprii si personale in ceea ce priveste frumusetea. Imi place barbatul care arata siguranta si relaxare, care poarta un trening si un costum cu aceeasi eleganta, chiar daca nu se simte la fel de lejer in cel din urma. Imi place barbatul ingrijit, insa nu pana la exagerare, nu-mi doresc sa-mi impart cu el trusa de manichiura decat, poate, pentru a-i imprumuta o unghiera.

Da, vreau ca barbatul de langa mine sa arate bine. Din cand in cand vreau ca femeile de pe strada sa intoarca usor capul dupa el, iar eu sa-mi ridic barbia si sa zambesc, pentru ca eu sunt la bratul lui. Nu pot sa fiu o ipocrita si sa spun ca ma intereseaza doar cum gandeste, fara sa-mi pese de fizic. Concluzia ar fi ca vreau un barbat frumos si destept, si,  oricat de imposibil ar parea, toti cei cu care am avut o relatie au fost in felul asta. Nu pot sa spun ca sunt superficiala pentru ca imi doresc frumusete, pe langa intelect, dar nici nu pot sa stau langa un barbat neingrijit, mai ales ca nu sunt nici urata, nici cu bube.

Intotdeauna am zis despre mine ca nu sunt o femeie frumoasa, ci, mai degraba, una inteligenta. Insa nu pot sa nu remarc faptul ca barbatii intorc capul dupa mine, cateodata, ca mi se spune constant ca sunt o femeie eleganta. Si oricat de mult imi displace gandul de a fi privita pur si simplu ca una care arata bine, recunosc ca ma flateaza, desi nu arat asta intotdeauna.

Asa ca, frumusetea e importanta. Nu la nivel de modeling, sa fim seriosi, nu sunt adepta artificialitatii. Dar trebuie sa ne ingrijim si de corp, poate tot atat de mult cum ne ingrijim si de suflet. Pentru ca atitudinea noastra se reflecta in felul in care mergem pe strada, sau in felul in care vorbim cu ceilalti. Iar increderea in noi, in ceea ce suntem, ne face frumosi si ne pune un zambet discret in coltul gurii. Gura care are niste buze putin rujate, desigur

Plimbandu-ma eu prin tara zilele astea, am avut timp sa ma gandesc la tot felul de chestii si imi parea rau ca nu aveam un laptop pe bord, sa mai si scriu ceva in timp ce conduc. Pentru ca, la un moment dat, ma lovise asa o chestie feminista, de ma intrebam de ce naiba pe mine nu ma lasa nimeni sa-mi platesc consumatia pe unde merg, nici macar atunci cand ma autoinvit.

Delegatia mea de 5 zile a avut ca rezultat 0 (zero) facturi pentru protocol, ceea ce nu e rau, ar zice unii, dar eu stau acum si ma gandesc daca in locul meu ar fi fost un barbat, rezultatul ar fi fost acelasi? Acum sa nu inteleaga cineva ca ma plang de chestia asta, insa era doar o concluzie bazata pe cele intamplate…

Ceea ce ma duce cu gandul la altele, la felul in care noi, femeile care detinem un post de conducere, suntem tratate de catre barbatii care ocupa pozitii similare in companiile cu care lucram. De cate ori intru intr-un birou, la o intalnire stabilita anterior la telefon, omul din fata mea are un fel de blocaj. In primul rand ca nu se asteapta la cineva atat de tanara (desi nu mai sunt chiar la prima tinerete); apoi pentru ca nu se asteapta la o femeie careia o rochie sta destul de bine pe ea. Ca sa nu zic altfel. Si de aici, incepe partea ciudata: in primele 5 minute, nu ma ia nimeni in serios si asta se vede pe fata interlocutorului. Mai degraba m-ar scoate la un vin decat sa discute cu mine despre preturi, discounturi si termene de plata.

Nu o data mi s-a intamplat sa aud de la cei din jurul meu (bineinteles, cei care nu ma cunosc foarte bine) ca am ajuns de fiecare data pe un post de conducere ori pentru ca m-am culcat cu patronul, ori pentru ca urma s-o fac. Si asta din cauza ca oamenii, in general, nu pot accepta ca o femeie care arata bine e capabila sa gandeasca. Probabil ca vina nu e in totalitate a lor, prea mult s-au obisnuit sa vada in jurul lor femei care nu sunt in stare sa faca ceva singure, fara sustinerea unui barbat.

Eu zic ca se poate. E greu, ai de luptat cu o gramada de prejudecati, trebuie sa treci de o gramada de bariere, trebuie sa demonstrezi ca poti si ca nu esti degeaba acolo. Trebuie sa accepti o remarca mai directa despre infatisarea ta, fara sa ai impulsul de a-i trage o palma respectivului si sa ai atitudinea aia rece care sa nu lase loc de interpretari, fara ca totusi sa pari scortoasa. Ca femeie, ai mult mai mult de tras pentru a semna un contract, desi impresia generala e exact invers.

Cateodata ma simt frustrata. Din cauza oamenilor care au impresia ca mi-a fost usor sa ajung aici; ca daca am ajuns aici, am facut-o numai pentru ca m-a sustinut cineva. Am o veste: tot ce am facut, am facut singura, cu munca mea, cu noptile mele nedormite, cu ambitia mea. Am invatat din miile de greseli facute si m-am motivat singura sa merg mai departe. Mi-am distrus sanatatea pentru ca nimeni altcineva in afara de mine nu putea sa ma impinga sa merg mai sus. Si asta se numeste supravietuire imbinata cu dorinta de a-mi pastra integritatea ca om.

Iar barbatilor care cred ca mi-am croit drum in viata folosindu-mi picioarele lungi, doar un lucru am sa le spun: fuck off.

Pe de alta parte, ma vedeam pusa in situatia de a munci non stop. De a pleca in delegatii lungi, care uneori durau si o saptamana intreaga si care presupuneau o alta prezenta masculina pe langa mine. Prezenta de care m-am atasat emotional, desi eram doar prieteni si niciodata n-am fost mai mult decat atat. Pe de alta parte, deja imi simteam jumatatea cum se indeparteaza de mine si abia mai tarziu aveam sa aflu din ce cauza.

Acum cateva zile, discutand cu un prieten despre asta, mi s-a spus ca o femeie poate sa aiba o cariera de succes doar daca este sustinuta de un barbat capabil sa se sacrifice. Care stie si poate sa sustina femeia care isi doreste sa ajunga in varf. Ca amandoi nu vor putea niciodata sa ajunga sus, impreuna. Unul intotdeauna se desprinde.

Realizand ca are dreptate, acum imi pun intrebarea: cum poti sa cladesti o cariera si, totusi, sa ramai femeia indragostita de barbatul cu care ai o relatie? Oare evolutia mea ca femeie de cariera nu m-a facut, la un moment dat, sa realizez ca barbatul de langa mine nu-mi mai e suficient doar pentru ca s-a dedicat dezvoltarii mele? Oare din cauza asta a ramas acelasi om, fara sa simt ca a trecut la un nivel superior? Oare asta e motivul pentru care el a luat niste decizii gresite, care l-au indreptat spre un drum fara intoarcere?

O concluzie nu stiu daca pot sa trag. Avand in vedere ca acum cariera mea e destul de solida (nu ma refer la job neaparat, ci la cunostintele acumulate), as putea sa spun ca in acest moment o relatie ar putea avea o mare parte din atentia mea. Privind totusi din prisma femeii care munceste si din placere, constat ca o relatie ar putea sa-mi ia din concentrare si ar putea sa ma abata de la scopul meu. Cu alte cuvinte, la un moment dat va trebui sa aleg, pentru ca ambele nu se poate.

In timpul casatoriei mele am avut si eu momente in care mi-as fi dorit sa incerc altceva, o diversiune de la viata presupus monotona in care ma aflam. Prima oara cand mi s-a intamplat sa simt atractie fata de altcineva decat sotul meu a fost cam la 4 ani de cand eram impreuna: un el care m-a atras din prima clipa, prin atitudine, stil de a zambi, fel de a vorbi..imi placea foarte tare. Fiind purtatoare de verigheta, antenele lui s-au intins si au incercat sa ajunga la mine. N-a reusit, pentru ca, in momentul ala mi-am dat seama ca daca as pleca undeva cu el ar fi ca la blaturile din fotbal: nu i-as da sotului meu posibilitatea sa-si apere locul…

Si am facut ceva care poate parea incredibil: m-am luat si m-am dus acasa, si m-am pus la povesti cu sotul meu (care simtise de cateva zile ca nu-s toate cum ar trebui), spunandu-i ca in ultima vreme am simtit atractie fata de altul si ca nu vreau sa se intample asta. Ca il iubesc si ca simt ca avem o problema, daca am ajuns sa ma simt atractie fata de altul. Reactia lui a fost aur curat: a inceput sa rada, mi-a luat fata in maini si mi-a spus ca e perfect normal sa simt atractie fata de altii si ca se bucura foarte mult ca sunt atat de deschisa incat sa impart cu el asta. Si da, am facut atunci dragoste asa cum n-am facut-o niciodata pana atunci si acela a fost inceputul unui alt fel de relatie intre noi.

Dupa ce relatia s-a incheiat, am avut momente in care ma gandeam cum o sa pot sa fiu cu altcineva, cum o sa pot sa-mi arat goliciunea in fata altui barbat fara sa-mi fie jena de pornirile pe care le am in asternut. Si eu am trait momentele alea in care stateam sa ma gandesc daca sexul oral e pervers sau nu. Acum am trecut peste asta. Si mi-am dat seama atunci ca trebuie sa incerc noul, sa-mi pun in aplicare cateva fantezii pe care le tineam ascunse din varii motive. Doream sa incerc sexul sportiv, activitatea aia care nu presupune sentimente, ci doar instinct, dorinta, nevoie de linistire a hormonilor. Ceea ce am si facut, trasandu-mi clar in minte limita dintre sex si sentimente. Am facut-o constientizand ca nu trebuie sa stiu ce culoare preferata are omul ala, atata timp cat nu-mi doresc asta. M-am lasat in voia simturilor, am experimentat si m-am jucat, m-am detasat de inima si am lasat trupul sa-si faca de cap.

Cu alte cuvinte…sunt momente in care avem nevoie de asta. Oricat de sec ar suna, suntem tot un fel de animale si cateodata trebuie sa lasam instinctele sa iasa la iveala. Atata timp cat nimeni nu are de suferit din asta, nu vad de ce sa nu fim deschisi la a experimenta.

Din nou imi incep articolul cu o povata transmisa din mama in fiica, aceea care spune ca sotul este capul familiei, iar daca el e fericit, tu esti fericita prin alaturare. Si stim cu totii vorba aia care spune ca femeia trebuie sa fie “doamna in societate curva in pat si gospodina la bucatarie”. Pentru ca, nu-i asa, zmeul zmeilor isi arunca buzduganul, iar tu trebuie sa ai mancarea nici prea calda nici prea rece, sa-i servesti prietenii cu aplomb si buna dispozitie si cand ramaneti voi doi, sa fii gata de actiune, fara sa te impotmolesti de o chestie minora cum e preludiul. Iar in pat trebuie sa faci ce ti se spune/cere.

Nimic mai gresit. Sexul are o importanta majora in relatie, iar, ca uniunea sa fie desavarsita, ambii parteneri trebuie sa gaseasca motive de a se intoarce in pat alaturi de celalalt. Inceputurile unei relatii sunt minunate, atunci cand incepi sa-l descoperi si incerci sa te faci cat mai placuta pentru el. Este si primul moment in care incep compromisurile, femeile au o teama inexplicabila de a le spune ca nu se simt bine daca se intampla ceva care sa nu fie neaparat pe placul lor. Si, in loc sa inceapa o discutie despre asta (evident, nu chiar in timpul…actiunii), prefera sa taca si sa treca mai departe, chiar daca lucrul ala o afecteaza.

Si uite asa, dintr-o activitate care se presupune ca ar trebui sa iti placa, femeie, si sa te faca sa eliberezi endorfine, responsabile pentru fericirea mintii si  trupului, te adancesti in compromisuri si ajungi sa acuzi migrene, dureri de spate, lipsa de chef etc, adica sa faci tot ce iti sta in putiinta pentru a nu ajunge la activitatea aia care nu-ti place de mult. Pentru ca nu vorbesti, pentru ca ai fost concentrata sa-i oferi lui placere si sa nu-ti pese de tine. Of course, apoi plangi ca te-a inselat, “uite ce magar, ca s-a dus la alta, si io-s mai frumoasa”.

Comunicarea intre doi oameni trebuie facuta si in pat. Ia fraiele in maini si spune-i ce-ti place. Cum iti place. De ce iti place. Spune-i ce simti cand nu ti-e bine. Da, atunci, o sa se bucure ca nu esti o prefacuta. Nu mai simula orgasme, stiu ca da jos calorii mai multe decat un orgasm normal, dar gandeste-te si la tine. Nu mai fa chestii pentru ca “lui ii place, io nu ma simt extraordinar, dar…” Nu mai accepta 5 minute de “activitate”, asteptand ca el sa termine, in timp ce tu te gandesti la rochia pe care ai vazut-o acum 2 zile la mall. Bucura-te de expresia de pe fata lui cand faci ceva ce ii place foarte mult, nu mai fa nimic din obligatie.

Usor de zis, greu de facut, o sa ziceti. Si eu spun ca nu. “Cea mai erogena zona a corpului se afla intre urechi”. Va las pe voi sa va dati seama ce inseamna asta

Cum s-a nascut ideea, se stie deja. Cum va continua si in ce fel va fi perceputa aceasta pagina..ramane de vazut. Intentionez sa fiu un fel de reporter undercover si sa “smulg” idei, dorinte, frustrari, reactii de la populatia feminina intalnita in drumul meu. Voi incerca sa transpun aici cateva din experientele mele ca femeie singura, ca femeie de cariera si ca femeie complicata.

Pentru ca, nu-i asa, cei de la Guerilla au dreptate: “Cine nu-i femeie, e prost”.

“La Feminin” s-a născut din nevoie. Nevoia de a spune cu VOCE TARE ce simţim ca femei, de a ne revolta şi de a încerca să schimbăm idei şi preconcepţii. Nu suntem atât de idealiste, încât să credem că lumea femeilor din România va deveni mai bună, dar suntem mulţumite dacă UN ARTICOL este util UNEI FEMEI. Tot putem spune că am făcut ceva la viaţa noastră online.

Ne propunem deci să deranjăm puţin, să dăm sfaturi (atât cât ne permit experienţele noastre de viaţă) şi mai ales să obţinem reacţii. Să vă supărăm, să vă informăm, să vă provocăm SĂ FACEŢI CEVA. Nu suntem curve, nu suntem proaste, nu suntem inferioare. Suntem femei. Avem dreptul la viaţă şi fericire ca orice alt om de pe planeta asta poluată. Avem dreptul să încercăm să fim mai bune, să iubim cu toţi porii, să ne exprimăm ideile şi să ne bucurăm de feminitatea noastră şi de tot ce presupune viaţa de femeie.

Veţi putea citi în timp articole de “atitudine”, recenzii de muzică bună, un film recomandat, o carte pe care e păcat să o scăpaţi din vedere. Alături de aceste articole vor fi informaţii despre sănătate, educaţie sexuală, recomandări de medici de calitate, sfaturi pe teme de carieră, make-up sau murături.

Şi dacă simţiţi la fel de acut ca şi noi nevoia de a scrie, ne bucurăm să creştem echipa şi să fim mai puternice împreună. Chiar şi un comentariu civilizat (chiar dacă nu sunteţi de acord cu un articol, dorim să combatem idei decent) sau o recomandare către prietenele voastre ne-ar ajuta enorm şi vă mulţumim anticipat.