Daca sunt femeie, asta nu ma face incompetenta.

September 25th, 2009

Observ o tendinţă destul de ciudată: ne mirăm de rezultatele bune ale unei femei într-o anumită carieră sau explicăm eşecurile ei, pentru că, deh, e damă. Mai ales în domeniile în care se presupune că o femeie nu prea are ce căuta. Sunt destule tinere care, deşi poate au deja “aplecare” spre un domeniu mai special, uneori ezită să facă pasul respectiv, pentru că sunt puţine femei în domeniul în cauză şi încă îşi limitează opţiunile pe chestii “tradiţional” feminine.

Am fost mereu un băieţoi şi am crezut că singura limită este prostia mea. Nu faptul că nu deţin un set de biluţe, doar că nu pot mai mult. Pe ideea asta am avut “tupeul” să mă implic în chestii care teoretic nu sunt chiar “pentru fete”. Şi am avut succes sau am eşuat uneori, dar nu pot lega niciodată acestea de prezenţa unui vagin. Read the rest of this entry »

Barbatii, femeile si Platon

September 25th, 2009

Da, stiu, subiectul asta e dezbatut si intors pe toate partile, din vremuri imemoriale. Platon o dezbatea primul in dialogurile lui (pe care le recomand cu caldura), vorbind despre geneza iubirii, care ii este genealogia si ne arata scopul ei in viata noastra. Ma rog, nu vreau acum sa fac un compendiu al filozofiei platoniene, cine-i interesat, sa citeasca. Read the rest of this entry »

Ieftin, calitativ sau…amadoua?

September 24th, 2009

Uite ca deviez de la subiectul meu preferat (sexul, daca se intreaba unii) si m-am hotarat sa impartasesc putin din experientele mele cu cosmeticalele.

De cand ma stiu am o mica obsesie: cremele de tot felul. De fata, de zi, de noapte, de ochi, de maini, de corp, demachiante, hidratante si de care altele or mai fi. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Ca de machiat nu ma machiez, asa ca trusa mea de farduri contine un rimel, un ruj rosee, cateodata un fond de ten si multe, multe creme. Read the rest of this entry »

And…we’re back

September 24th, 2009

Pe bune, de data asta. Sunt hotarata sa fac proiectul asta sa mearga si o sa trag de Crisia, Dojo si Vipera pana o sa se sature de mine.

De ce n-am mai scris. Nu stiu, pur si simplu viata mea a fost atat de intoarsa cu fundul in sus incat nu mai puteam sa imi descriu experientele cu nonsalanta cu care o facusem la inceput.

De ce vreau sa scriu in continuare. Pentru ca experientele din ultimele sase luni au fost atat de multe, colorate si pline de tot felul de concluzii incat nu am cum sa nu impart asta cu cititorii nostri (stiu ca sunteti multi, voi, barbatii care ne cititi).

In alta ordine de idei, o luam de la capat. Pentru ca, nu-i asa, viata e plina de inceputuri…

Vreau respect. Ba nu, pasiune. Ba nu, respect…

May 31st, 2009

Cam asta e dilema mea zilele astea. Bine, asta mi-e dilema de cativa ani incoace, de multa vreme ma intreb daca as putea sa traiesc langa un barbat pe care l-as respecta doar, fara sa existe sentimentul ala pasional-mistuitor. Pe de alta parte, sunt constienta ca pasiunea trece si ca, pana la urma, tot la respect s-ar ajunge, insa e foarte importa felul in care se face trecerea. Read the rest of this entry »

Cand sa ne ascultam prietenii

May 17th, 2009

Sunt diverse situatii in viata pe care nu le putem duce singuri in spate si atunci cerem sfaturi. Sau doar ne descarcam sufletele in fata celor pe care ii simtim aproape: prieteni, iubiti, familie.

Eu sunt genul de om care nu prea spune ce-l apasa. Prefer sa imi duc singura dilemele, pentru ca stiu ca, pana la urma, tot eu sunt singura persoana care stie ce e mai bine pentru mine. Read the rest of this entry »

Sexul anal – intre placere si compromis

May 15th, 2009

In ziua de azi, sexul anal nu mai e de multa vreme privit ca o activitate sexuala tabu. Mai ales ca, la tanara generatie acest fel de a face sex este (gresit) privit ca fiind o modalitate de a-si pastra o oarecare virginitate. Evident, ma refer doar la fete.

Tind sa ating acest subiect din prisma proprie, e normal, nu stiu sa fiu jurnalist obiectiv. Nu vreau sa fac din ceea ce scriu aici o chestie impersonala, nu vreau sa dau sfaturi bune de aplicat. Read the rest of this entry »

Tu ce aduci in relatie?

April 28th, 2009

Am crescut cu poveştile despre căsătorii “bune”, cu idealul ăla de Făt Frumos, deştept, bogat etc. Peste tot e cursă. Mare cursă: alergi să prinzi cel mai “bine” fraier cu putinţă şi să îl atragi în … cursă. Dacă stai să cauţi “succesuri” printre vedete sau doar cunoscuţi, cele mai bine plasate sunt fătuţele ce au prins vreun Virinel şi îl storc de bani.

Cunosc şi femei pe picioarele lor, mândre de ce au realizat şi care la orice oră aduc ceva la “masă”.

Tu ce aduci?

Am înţeles că o femeie visează la confortul unui mariaj nemaipomenit pentru ea. Chiar dacă este “coate goale”, dama speră la “vuitoane” şi “svarovschiuri”, că doar el poate. Nu contează că nici chiar atât de frumoasă nu este, că ar fi dependentă de morfină dacă prostia şi gustul îndoielnic ar durea, piţipoancele noastre visează palate şi majordomi.

Cele câteva norocoase aduc FRUMUSEŢE şi TINEREŢE la masa unor indivizi trecuţi lejer de primele decenii de viaţă. Doresc carne tânără şi o cumpără. Altele “bine plasate” aduc inteligenţă, bun simţ, poate relaxare financiară şi din partea lor. Sunt femei cu cariere bune care îşi găsesc şi ele o pereche bine situată, la nivel sau un pic mai sus decât ele.

Iubirile astea “bune”, oricât ne amăgim, trec prin ceva. Nu ştiu dacă prin stomac neapărat, dar prin faţa ochelarilor, printre nişte axoni şi poate conturi bancare cam trec. Căsătoriile “minune” între doi indivizi pe care îi despart prea multe sunt .. minuni. Şi de multe ori durează pe atât, hai, poate 4 zile.

Bărbaţii sunt departe de a fi proştii care speră unele să fie, oricât de mult sunt unii conduşi de zona pelviană. Şi ei fac calcule, şi ei doresc MAI MULT şi MAI BINE. Decât o proastă vedetă deja pe situl de piţipoance al lui BadPitzi, preferă o puştoaică tânără şi superbă. Realmente frumoasă. Sau o damă rasată, cu un cont burduşit, să nu se ducă averea familiei. Sau o tipă dezgheţată, care să le însenineze serile. Sau (de preferat) toate la un loc.

Este poate momentul ca fiecare femeie ce încă mai visează feţi verzi pe pereţi să treacă la nişte momente de introspecţie. Să îşi pună clar problema: EU CE OFER? Ce “beneficii” are iubitul-viitorul soţ de pe urma mea? Eu pentru el sunt o partidă bună?

Câte dintre individele care visează la viaţa perfectă pe un yacht se “califică” măcar pentru un mariaj cu portarul intrepriderii? Este foarte uşor să ţinteşti sus şi să uiţi că de fapt bărbatul visat nu prea are ce găsi la tine …

Copilul, intotdeauna la mijloc

April 9th, 2009

In articolul precendent, Crisia ne povestea despre mame indoctrinate, care ne reteaza noua, femeilor fara copii, orice tentativa de a ne da cu parerea referitor la copiii lor. Nu contest, este dreptul lor sa faca asta si nici nu pot sa fiu eu cea care condamna mamele, atata timp cat eu nu stiu ce inseamna lucrul asta.

Insa sunt doua situatii pe care eu nu le inteleg nici batuta cu parul. Prima ar fi acea situatie in care ea sta cu el “pentru copil”. Nu ma refer la femeile abuzate, ele sunt o cu totul alta categorie, ci vorbesc acum despre femeile inteligente, care au avut o relatie frumoasa cu tatal copilului lor, care relatie nu mai functioneaza din varii motive. Read the rest of this entry »

Ce stii tu cum e, n-ai copii, nu poti sa vorbesti!

April 4th, 2009

-Opinii care pe alocuri pot deveni subiect de controverse. Va rog nu dati cu rosii!-

Ati auzit-o sigur. Replica asta v-a “curentat” cu siguranta intr-un moment sau altul in care v-ati apucat sa atrageti atentia unei mame ca greseste ceva in modul in care se comporta cu copilul sau.

Chiar asa sa fie? Nu poti sa vorbesti? Nu ai dreptul? Oare faptul ca nu ai copii exclude automat posibilitatea de a avea pareri corecte si pertinente relativ la cresterea lor? Oare nu cumva tocmai faptul ca nu ai copii te face sa fii mai obiectiv? Simplul fapt ca ai adus un copil pe lume nu te face brusc expert in cresterea copiilor si nu exista nici o scoala care sa produca astfel de experti (desi poate n-ar strica una).

Si chiar asa, cum e? Se spune ca o femeie este implinita abia atunci cand are un copil. Femeia care-si creste cei 5 copii in niste conditii de o mizerie extrema este mai implinita decat cea care a ales sa faca o cariera in medicina renuntand la familie? Cat de implinita te mai simti cand iti vezi fata de 12 ani filmata in timp ce face felatie unui coleg cu 2 ani mai mare in toaleta scolii? Cat de multumita mai esti cand fiul tau nu are nici o relatie decenta cu o femeie pentru ca ai avut tu grija sa te bagi in toate relatiile pe care le-a avut pana acum? Unde-i satisfactia unei mame de copil drogat sau alcoolic? Sau dependent de internet? Unde-i implinirea cand te desparti de tatal copilului tau cu scandal, faci un circ din procesul de custodie si-ti cresti fiul impuindu-i capul cu rautati despre tatal lui? Simplul fapt ca ai adus pe lume un copil te face brusc mai buna decat o femeie de cariera sau care nu poate avea copii? Felul cum il cresti nu mai conteaza? Oare nu cumva implinirea se poate declara abia in momentul in care din copilul respectiv iese un om?

Recunosc. Am 33 de ani si nu am copii. Dar asta nu inseamna ca nu mi-i doresc sau nu mi i-am dorit niciodata. Sau si mai grav, ca nu-i iubesc sau nu-i sufar (ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa ajung o cotoroanta din aia care bate cu matura-n tavan cand copiii de deasupra rad si se zbenguie un pic mai tare). Dar poate am ales sa fac intai o cariera in domeniul meu si abia apoi sa ma dedic unui copil. Sunt de pus la colt pentru asta? Poate simt ca nu sunt in stare sa ma inham la coplesitoarea responsabilitate de a creste un copil. Ar trebui sa ma arunc cu capul inainte, ca doar “copiii se cresc singuri”? Poate nu pot sa-l fac -medical vorbind- si nu am nici o solutie. Ar trebui sa fac o obsesie din tratamente pentru fertilitate? Ar trebui sa impart aceasta drama a mea cu tot restul lumii ca sa nu mai fiu nevoita sa-mi aplec privirea atunci cand mi se pune vesnica intrebare: “Dar voi? Pe cand un copil??” Sau cand sunt privita compatimitor de unele mamici?

Cred cu tarie ca nu este minune mai mare lasata de Dumnezeu pe Pamantul acesta decat felul in care intr-un copil se oglindesc bucatele din parintii lui. Dar e atat de usor sa dai gres in cresterea lui si atunci starea de gratie dispare ca un fum. Cum e mai rau: sa nu faci copii sau sa nu fii in stare sa-i cresti?