O alta vorba spune ca “barbatul trebuie sa fie putin mai frumos decat dracul”, ceea ce, tehnic, e imposibil, pentru ca Lucifer a fost cel mai frumos dintre ingeri, iar asta inseamna ca frumusetea lui e intangibila.

Mie imi plac barbatii frumosi. Nu, nu neaparat frumusetea aia din reviste si filme, pentru ca fiecare are criterii proprii si personale in ceea ce priveste frumusetea. Imi place barbatul care arata siguranta si relaxare, care poarta un trening si un costum cu aceeasi eleganta, chiar daca nu se simte la fel de lejer in cel din urma. Imi place barbatul ingrijit, insa nu pana la exagerare, nu-mi doresc sa-mi impart cu el trusa de manichiura decat, poate, pentru a-i imprumuta o unghiera.

Da, vreau ca barbatul de langa mine sa arate bine. Din cand in cand vreau ca femeile de pe strada sa intoarca usor capul dupa el, iar eu sa-mi ridic barbia si sa zambesc, pentru ca eu sunt la bratul lui. Nu pot sa fiu o ipocrita si sa spun ca ma intereseaza doar cum gandeste, fara sa-mi pese de fizic. Concluzia ar fi ca vreau un barbat frumos si destept, si,  oricat de imposibil ar parea, toti cei cu care am avut o relatie au fost in felul asta. Nu pot sa spun ca sunt superficiala pentru ca imi doresc frumusete, pe langa intelect, dar nici nu pot sa stau langa un barbat neingrijit, mai ales ca nu sunt nici urata, nici cu bube.

Intotdeauna am zis despre mine ca nu sunt o femeie frumoasa, ci, mai degraba, una inteligenta. Insa nu pot sa nu remarc faptul ca barbatii intorc capul dupa mine, cateodata, ca mi se spune constant ca sunt o femeie eleganta. Si oricat de mult imi displace gandul de a fi privita pur si simplu ca una care arata bine, recunosc ca ma flateaza, desi nu arat asta intotdeauna.

Asa ca, frumusetea e importanta. Nu la nivel de modeling, sa fim seriosi, nu sunt adepta artificialitatii. Dar trebuie sa ne ingrijim si de corp, poate tot atat de mult cum ne ingrijim si de suflet. Pentru ca atitudinea noastra se reflecta in felul in care mergem pe strada, sau in felul in care vorbim cu ceilalti. Iar increderea in noi, in ceea ce suntem, ne face frumosi si ne pune un zambet discret in coltul gurii. Gura care are niste buze putin rujate, desigur

De cand ma stiu am o mica obsesie: cremele de tot felul. De fata, de zi, de noapte, de ochi, de maini, de corp, demachiante, hidratante si de care altele or mai fi. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Ca de machiat nu ma machiez, asa ca trusa mea de farduri contine un rimel, un ruj rosee, cateodata un fond de ten si multe, multe creme.

De-a lungul timpului am incercat tot felul de hidratari pentru tenul meu destul de pretentios: ten mixt spre gras, cu tendinte grave de a face chestii de alea rosii, sub piele, care dor infiorator. Am incercat Nivea, Garnier, Estee Lauder si altele, cu preturi aberante, de la 40 de lei in sus. Lotiuni demachiante si tonice, idem, am aruncat carute de lei pe nume de marca, ultra-testate si cu mega-rezultat-garantat. Toate astea pana am observat ca, orice as face, tenul meu se incapataneaza sa ma streseze si sa imi dea senzatia ca nu se va face bine niciodata.

Vorbind cu o prietena despre asta, ea a venit cu ideea ciudata (la vremea aia) de a incerca niste produse romanesti. Ana Aslan, Gerovital, Elmiplant. Argumentul era unul destul de viabil: “Cine crezi ca stie cel mai bine despre cum se comportatenul romancelor, daca nu un roman?” Bine, asta suna a nationalism, dar la momentul ala eram capabila sa incerc orice.

M-am infipt in primul magazin naturist pe care l-am gasit in cale si am dat de o doamna foarte draguta, care mi-a explicat compozitia fiecarei creme in parte si, in plus, mi-a recomandat o crema de galbenele care costa 2,5 lei (!!!) si mi-a recomandat sa-mi dau cu ea pe fata, inainte de culcare, in loc de crema de noapte. O priveam sceptica, mai ales ca, inauntrul cutiei, compozitia semana cu un fel de vaselina mai…fina. Am luat crema, mi-am mai luat o crema de fata Elmiplant cu nuca, castane si miere, o crema de corp cu extract de lamaie si o crema de maini Farmec, cu ceai verde. Totul a costat 20 de lei si nu-mi venea sa cred ca mi-am luat tot ce-mi trebuie cu pretul a jumatate din cea mai ieftina crema de fata pe care o aveam acasa.

Dupa doua saptamani ma simteam deja altfel. Fata mea isi revenise (acum sa nu va ganditi ca era chiar asa un dezastru, stiti cum exagereaza femeile cand e vorba de tenul lor) si pielea mea se simtea bine. Crema de corp facuse minuni, pentru ca pielea mea se asprise destul de mult de cand ma mutasem in Timisoara si toate Dove-urile din lume nu reuseau s-o tina hidratata mai mult de 3 ore.

Acum eu nu militez pentru ieftinaturi, sa nu se inteleaga asta. Doar vreau sa spun ca, cateodata, e mai la indemana si mult mai sanatos sa folosim produse naturiste. Care poate nu miros si nu arata atat de bine ca si produsele de marca, dar efectele lor sunt mult mai vizibile. Cel putin la mine.

As fi curioasa sa stiu ce creme folositi sau ce tip de crema v-a facut cel mai bine?

PS: lotiunea mea demachianta se numeste “Lapte Doina”. Functioneaza impecabil. Iar lotiunea tonica e ceai de musetel

Şi pentru că La Feminin îşi propune să mai fie şi deranjant uneori, trebuie să discutăm şi despre asta. Faptul că sunt încă femei care pun la “display” un picior decorat cu un sănătos “mărar” sau cu axilele “impădurite” demonstrează că din păcate mai avem multe articole de scris până când damele în cauză vor descoperi ceara, aparatul de epilat sau chiar şi un aparat de bărbierit.

Am cunoscute care se lasă de “sportul” ăsta după ce au pus mâna pe bărbat că doar nu mai contează. Ei bine, contează. Şi te miri peste ceva timp că parcă s-a dus naibii pasiunea. Cum vrei sa te sărute “all over” sau chiar să “coboare”, că tot ai auzit tu că e mişto, dacă buzele lui se vor crăpa dupa o plimbare pe “păşunea” de pe picioare sau va scuipa tot la 2 secunde câte un fir sănătos din zona “venusiană”?

Povesteam cu Nebu despre faptul că ambele avem prieteni ginecologi şi că fiecare poate povesti zile întregi despre tot ce îţi poţi imagina. Şi la loc de cinste sunt tot felul de nespălate, care ţin la firele lor de păr de parcă îs de aur, mai ceva ca în basme.

Acum nişte ani ideea generală era că o femeie epilată chiar şi inghinal e “târfă”, că doar “profesionistele” sunt interesate de chestia asta. După nişte ani lumea s-a mai dezmorţit, aşa că se aşteaptă eforturi şi în zona respectivă.

Dacă e să discutăm de chestii personale, pentru mine părul de pe cap şi genele – sprâncenele trebuie să existe. Restul, jos. După o primă “descindere” a lui iubi “mai jos de ecuator”, pe o piele perfect curată,  mi-am dat seama că e şi o chestie de respect faţă de omul meu, dacă nu igiena personală şi confortul meu ar fi prioritare.

Prietena mea Adi îmi povestea de o damă bine care merge la coafor de 2 ori pe lună dar să te ferescă sfântul să ridice braţul. Pentru că părul ăla nu mai contează, atât timp cât ai un permanent superb.

Hai că vine primăvara. Puneţi mâna pe  lamă sau faceţi un “abonament” la cosmetică. Sau, pentru că voi dragele mele sunteţi clar femei îngrijite, luaţi-le pe vitele păroase şi trimiteţi-le la “păşunat”. Că e 2009 şi mustaţa a ieşit din modă de vreo 20 de ani.