Eu nu mai sunt in stare sa scriu de una singura aici, sa sustin doua pagini si sa fac si bine toata treaba asta. Deoarece stiu ca sunt cititoare care mai doresc sa scrie aici, le rog sa trimita un mail pe adresa lui Dojo (adresa pe care o gasesc pe pagina ei, la rubrica de contact), in care sa se prezinte si sa spuna ca doreste sa devina redactor pe “LaFeminin”. Din pacate, eu nu am drepturi de administrare si nu va pot face utilizatori.

Multumesc pentru toate gandurile voastre, imi pare rau ca nu voi mai putea fi prezenta aici, insa sper sa va conving sa mai treceti in vizita pe la mine, unde, din cand in cand, voi mai avea aricole precum cele pe care le citeati pe “LaFeminin”.

Sa ne citim cu bine!

De asemenea, ma bazez foarte mult pe ceea ce doriti voi sa cititi aici. Vreti sa ne vedeti scriind despre retete de papa? Lasati un comentariu si, daca veti fi mai multi cei care doriti sa stiti ce face o Nebuloasa in bucatarie, voi presta si va voi arata. Aveti tot felul de dileme ciudate? Trimiteti-ne un mail, iar noi, cele 4 care au speriat vestul (adica Dojo, Vipera, Crisia si cu mine), vom raspunde impreuna sau separat la intrebarile voastre.

Vreti sa aflati parerea noastra despre un subiect anume? La fel, mail sau comentariu si vom incerca sa fim cat mai prompte in a ne expune ideile.

Va multumim ca ne cititi si ca, datorita voua, crestem in fiecare zi

Daca simtiti nevoia sa va exprimati (si sper ca niste detalii tehnice sa nu va incurce) primesc comentarii pe blogul meu, unde, temporar, o sa se gaseasca si articolele de aici.

Multumesc.

De ce n-am mai scris. Nu stiu, pur si simplu viata mea a fost atat de intoarsa cu fundul in sus incat nu mai puteam sa imi descriu experientele cu nonsalanta cu care o facusem la inceput.

De ce vreau sa scriu in continuare. Pentru ca experientele din ultimele sase luni au fost atat de multe, colorate si pline de tot felul de concluzii incat nu am cum sa nu impart asta cu cititorii nostri (stiu ca sunteti multi, voi, barbatii care ne cititi).

In alta ordine de idei, o luam de la capat. Pentru ca, nu-i asa, viata e plina de inceputuri…

    Titlul ar fi rezumatul foarte scurt al telefonului primit luni dimineata la ora 9.05 de la cel ce pana acum cateva luni mi-a fost sef direct, iar acum este si el …pe undeva…prin companie.

   Lucrez (pentru inca 3 luni) la o companie multinationala destul de tare in produse industriale. Pentru ca era destul de tare a starnit interesul unui colos industrial ce ne-a cumparat. Nimic nou in piata pana aici. Viitorul suna luminos, noi aveam experienta pe ceva ce nu aveau ceilalti, firma mare, posibilitati de dezvoltare cariera!!! Superb!!!

  In Romania atat compani mea cat si “pestii mari” nu aveau birou oficial, ci doar reprezentare si retea de distributie. Compania mea in care am fost prima venita acum 3 ani, a crescut constant, am mai angajat oameni si anul acesta trebuia sa ne oficializam. Eu femeie, tinerica(raportat la pozitie), cu multa experienta de management si cu multe certificari in zona vanzarilor.

  “Pestii mari” in Romania de 15 ani, cu un manager de 10 ani, dezvoltand si el firma. El barbat, 60 ani, 25 de ani proiectant si cu experienta de managemet la o mare echipa de 2 oameni (el si asistenta).

 Si a inceput marea integrare … eu incercand sa ma port cat mai profesional, el calcand in strachini si motivand ca e reprezentantul celor mari. Acum cateva luni au venit in Romania managerii cei mari . Au inceput sa ne spuna ca va fi loc pentru toata lumea, ce oportunitati minunate se vor ivi, ca anul acesta “pestii mari” vor deschide birou oficial si ca “Domnul” (60 ani) se va ocupa sa faca un business plan si o organigrama pentru ce va urma sa se intample. Totul bine si frumos.

  Saptamana urmatoare “Domnul” ma cheama la birou sa discutam. Primise niste exemple de organigrame de la colegii de prin Europa si…nu prea intelegea. Si avea o mare dilema :trebuie sa angajeze o persoana sa mearga sa faca service la client. Cum sa faca asta? Nedumerita intreb la ce anume se refera…. ” Pai e aici un departament CUSTOMER SERVICE. Nu asta inseamna?” … Imi muscam limba sa nu rad cu pofta. I-am explicat, i-am dat soft de organigrama, i-am facut organigrama.

  La alte cateva saptamani era stresat: trebuie sa faca plan de afaceri, costuri, evaluari….nu avea habar de unde sa le ia si unde sa le puna. Ma apuc si ii fac schita de proiect, costuri…etc….dar era tot stresat. Ne consultam permanent, ma informa cu ce se intampla era cooperant si CE AM APRECIAT: isi recunostea deschis limitarile si incapacitatile. Ma gandeam ca e bine ca isi da seama de asta. Am descoperit ca era stresat ca urma sa plece la Viena unde se stabilea cine avea sa fie manager la noua filiala.

   Saptamana urmatoare ma duc la birou si nu imi reveneam: nu mai vorbea nimic, impunea decizii ce contravin oricarui stil de a face business, se inchidea in birou cu asistenta si …atat… Nu am rezistat si am provocat discutia: ce se intampla? Cum a fost la Viena?  ” Am fost numit manager. In rest nu am nimic nou”.  

   Am cunoscut aceasta persoana anul trecut in Octombrie. Prima impresie : om cu doua fete asa ca ai grija! Realizam cu fiecare si ce trecea ca nu voi putea sa lucrez cu un astfel de om pentru ca, recunosc, am o problema: NU POT ACCEPTA UN SEF CARE NU IMI ARATA CA E MAI BUN CA MINE! Imi faceam planuri datorita crizei sa mai astept, ca cineva de pe afara o sa vada ce se intampla, ca voi avea ocazia sa arat ce stiu… In acelasi timp totul era pe sistem de avarie…asa ca am inceput sa trimit CV-ul.

   Saptamana trecuta “Domnul” a fost in Anglia la primul curs de vanzari din viata lui.

  Luni dimineata ma pregateam vioaie sa ma duc la un interviu. Suna telefonul si vad numarul fostului meu sef. Dupa “discutiile despre vreme”, incep niste explicatii interminabile despre criza economica si reducerile de personal din toata lumea si ca …. vom inceta colaborarea.

  Imi cunosc foarte bine seful asa ca, de dragul vremurilor apuse, ii solicit adevarul. Raspunsul a fost crunt :” Managementul local (a se intelege explicit “domnul”) a spus ca nu poate lucra cu mine pentru ca eu doream acel post”.

   M-am dus la interviu si dupa aceea la birou. Zambitoare, sigura, relaxata si vesela. “Domnul” a ramas socat. Si pentru asta sunt foarte fericita.

   Asa ca….SURPRIZA! Nu o sa va spun sa va limitati gandirea! Din contra: daca ati ajuns undeva inseamna ca puteti! Nu va impiedicati de cioturi! Zambiti: e o zi de luni! Un nou inceput!

   Azi m-am intalnit cu el la un client unde faceam un training tehnic. Ani de zile companiile noastre au fost in concurenta si mie mi se parea normal sa stiu ce produse au ei ca sa stiu ce spun clientilor. I-am aratat un produs de la compania mea….habar nu avea …si eram principalul concurent!

  Gustul amar de care va spuneam vine din socul ca cea mai mare firma internatilala in industriale, un mamut, alege oameni nepregatiti si neprofesinisti/neprofesionali in fata celor care stiu cate ceva.

Tocmai ce l-ai cunoscut. Nu-ti arata inca fata de obsedata, ia-l incet, ca altfel se prinde la cat ii ceasul si fuge. Explica-i cat esti tu de relaxata, abtine-te din comentarii cand mai primeste mesaje in timp ce e cu tine la masa. Eventual, poti sa iei maxim o mina de catel care a stat in ploaie doua zile si sa te tangui, ceva de genul: “iubiiiiii, dar tu nu-mi mai povestesti nimiiic?”

Sunteti impreuna de cateva saptamani. Deja e timpul sa iei atitudine. Iesire cu baietii? Offf….si tu iar ramai singura? Poate ca si tu puteai sa iesi cu fetele, dar le-ai refuzat pentru ca ai crezut ca o sa va petreceti seara impreuna. A, pai daca vrea el neaparat sa mearga… Supara-te si spune-i ca “n-ai nimic” cand te intreaba ce s-a intamplat. Tine-o cu “nimicul” asta pana cand se pregateste sa iasa pe usa. Asta e momentul in care tu trebuie sa izbucnesti intr-un plans isteric, in care neaparat sa-i spui ca daca iese pe usa aia, a plecat definitiv. Fa o drama, ce naiba, ai puterea sa faci asta. Gata, nu mai pleaca, sta sa te impace.

Deja locuiti impreuna. Numai bun momentul pentru a pune piciorul in prag. Ii iei telefonul si incepi sa-l intrebi despre fiecare nume de femeie pe care il vezi acolo. Cine e, de unde o stie, cand a cunoscut-o si de cate ori i-a tras-o. Dupa al saselea nume, o sa se enerveze atat de rau, incat o sa le stearga pe toate. Ca o sa le introduca la loc sub nume de barbati, asta e deja alta poveste.
Iesirile in oras trebuie sa fie intr-o alta forma acum. Daca intoarce capul dupa alta femeie, faci scandalul cat casa: ori se uita numai la tine sau in paharul cu bere, ori daca nu – acasa si nu mai pupa iesiri cam 2000 de ani de aici inainte. Plus ca acum, poti sa-l si ameninti: fara sex timp de doua saptamani, ca tu nu poti sa-l lasi sa te atinga dupa ce si-a murdarit privirea cu fundul aleia dupa care se uita.

Aveti planuri de viitor. Gata, deja e al tau, s-a instalat confortabil intre talpa si toc, acolo unde ii e locul. Sta el putin cam chinuit, dar asta e, sa se obisnuiasca. Telefoanele de control trebuie sa fie date din jumatate in jumatate de ora, sa stii in orice moment ce face, cu cine, unde si pana cand. Acasa nu trebuie sa mai aiba liniste, intreaba-l la intervale regulate de timp daca te mai iubeste, daca da, cat de tare si daca ezita macar o secunda, fa-i o scena de aia sa te tina minte cel putin doua luni de zile, sa se invete sa fie mai rapid data viitoare.

E satul, vrea sa va despartiti. Acum trebuie sa iti pui in functiune absolut toate talentele de actrita. Plangi, implora, taraste-te in genunchi, spune-i ca te schimbi si ca o sa aiba parte de libertatea pe care si-o doreste, ca-l lasi sa latre si altfel, nu numai de sub masa…fii inventiva, stiu ca poti sa-l intorci din drum. Aplica tactica de invaluire pe care ai aplicat-o cand v-ati cunoascut. O sa mai tina o vreme.

La un moment dat, te paraseste. Nu mai e cale de intoarcere si iti dai seama de asta. Pentru a continua in stilul tau inconfundabil, fa asa. O sa faca o cruce mare ca s-a scapat, dar tu persevereaza, iar cu urmatorul trebuie sa faci exact la fel. Fii tare, ce naiba….

LE: acest post este un pamflet si trebuie citit ca atare. Aveam mai multe de zis la later editul asta, dar mi s-a luat. Se pare ca sunt, totusi prea subtila pentru unii…

“Mă uit în jurul meu şi implicit la mine. Fără să vreau mă întreb: oare ce mai înseamnă relaţie normală, cuplu, familie? De ce stau cuplurile împreună şi ce îi face sa insiste să stea împreună când e vizibil cu ochiul liber că….nu funcţionează?
Daca mă uit foarte aproape în preajma mea cred că din 20 de cupluri pe care le cunosc mai apropiat exista unul sau doua care duc împreună o viaţă de bun simţ, cu bune şi rele, cu certuri casnice obişnuite. Restul… Sunt acele cupluri la care primul instinct sau primul lucru ce îţi vine în minte e să le spui să îşi vadă fiecare de viaţa lui.
Ce simplu ar fi! Doar că în general avem un talent deosebit să complicăm viaţa! O să mă refer în continuare mai mult la noi, partea feminină din cuplu. De ce stăm dacă nu ne e bine? De ce sunt femei care se străduiesc din răsputeri să ţină în viaţă o relaţie aflată în moarte cerebrală de foarte mult timp?
Cel mai des mi-a fost dat sa aud răspunsuri de genul : pentru copil să aibă o familie, se poate şi mai rău că uite…., şi eu ce o să fac singură, etc….
Probabil că multe vor spune că atunci când e vorba de un copil se schimbă puţin datele problemei, că intervine binele copilului înaintea binelui personal, că uneori trebuie să renunţi la tine pentru copil. Nu îmi voi da cu părerea aici pentru că nu am copii şi îmi e imposibil să ştiu ce simte o mamă. Dar voi dori să ridic altă problemă: se gândesc oare că s-ar putea să fie un copil mult mai traumatizat pentru că e crescut într-o atmosferă de tensiune permanentă?
Mi se pare mult mai tragic că foarte multe relaţii există încă din…COMODITATE. Nu sunt fericită, dar ies în fiecare seară la restaurant, merg în concedii luxoase, nu mă bate, viaţa curge într-un ritm bine stabilit…Nu ca aş mai crede în fericirea supremă alături de un partener ….si totuşi…nu merităm mai mult de la viaţă?
Un alt lucru ce merge mână în mână cu această minunată comoditate este COMPLACEREA. O să exprim foarte simplu ideea: în loc să iau taurul de coarne, mai bine îi fac loc sa treacă pe lângă mine. Şi dacă taurul se plictiseşte să tot treacă pe lângă, se întoarce, te loveşte şi îşi vede de drumul lui?
TEAMA – ce voi face singură? Cum mă voi descurca? Am trăit toată viaţa în umbra lui, ce voi face cu atâta soare? Să fim serioase…lumea nu e compusă doar din femei puternice, ce sunt în stare să se întreţină singure, să nu depindă de nimeni. Marea majoritate este dată de femei care au intrat într-o căsnicie sau relaţie ca să poată supravieţui. Suportă violenţe, suportă umiliri, reduceri la obiecte de folosinţă în casă…doar pentru că nu ştiu unde să se ducă, nu ştiu ce să facă…. şi ce este mai tragic, societatea nu le sprijină deloc.
Fără să îmi facă plăcere recunosc că am o mare dilemă: o viaţă comodă şi lipsită de fericire este mai bună decât una plină de iubire şi mai puţin „bogată” ?????”

Pe de alta parte, ma vedeam pusa in situatia de a munci non stop. De a pleca in delegatii lungi, care uneori durau si o saptamana intreaga si care presupuneau o alta prezenta masculina pe langa mine. Prezenta de care m-am atasat emotional, desi eram doar prieteni si niciodata n-am fost mai mult decat atat. Pe de alta parte, deja imi simteam jumatatea cum se indeparteaza de mine si abia mai tarziu aveam sa aflu din ce cauza.

Acum cateva zile, discutand cu un prieten despre asta, mi s-a spus ca o femeie poate sa aiba o cariera de succes doar daca este sustinuta de un barbat capabil sa se sacrifice. Care stie si poate sa sustina femeia care isi doreste sa ajunga in varf. Ca amandoi nu vor putea niciodata sa ajunga sus, impreuna. Unul intotdeauna se desprinde.

Realizand ca are dreptate, acum imi pun intrebarea: cum poti sa cladesti o cariera si, totusi, sa ramai femeia indragostita de barbatul cu care ai o relatie? Oare evolutia mea ca femeie de cariera nu m-a facut, la un moment dat, sa realizez ca barbatul de langa mine nu-mi mai e suficient doar pentru ca s-a dedicat dezvoltarii mele? Oare din cauza asta a ramas acelasi om, fara sa simt ca a trecut la un nivel superior? Oare asta e motivul pentru care el a luat niste decizii gresite, care l-au indreptat spre un drum fara intoarcere?

O concluzie nu stiu daca pot sa trag. Avand in vedere ca acum cariera mea e destul de solida (nu ma refer la job neaparat, ci la cunostintele acumulate), as putea sa spun ca in acest moment o relatie ar putea avea o mare parte din atentia mea. Privind totusi din prisma femeii care munceste si din placere, constat ca o relatie ar putea sa-mi ia din concentrare si ar putea sa ma abata de la scopul meu. Cu alte cuvinte, la un moment dat va trebui sa aleg, pentru ca ambele nu se poate.

In timpul casatoriei mele am avut si eu momente in care mi-as fi dorit sa incerc altceva, o diversiune de la viata presupus monotona in care ma aflam. Prima oara cand mi s-a intamplat sa simt atractie fata de altcineva decat sotul meu a fost cam la 4 ani de cand eram impreuna: un el care m-a atras din prima clipa, prin atitudine, stil de a zambi, fel de a vorbi..imi placea foarte tare. Fiind purtatoare de verigheta, antenele lui s-au intins si au incercat sa ajunga la mine. N-a reusit, pentru ca, in momentul ala mi-am dat seama ca daca as pleca undeva cu el ar fi ca la blaturile din fotbal: nu i-as da sotului meu posibilitatea sa-si apere locul…

Si am facut ceva care poate parea incredibil: m-am luat si m-am dus acasa, si m-am pus la povesti cu sotul meu (care simtise de cateva zile ca nu-s toate cum ar trebui), spunandu-i ca in ultima vreme am simtit atractie fata de altul si ca nu vreau sa se intample asta. Ca il iubesc si ca simt ca avem o problema, daca am ajuns sa ma simt atractie fata de altul. Reactia lui a fost aur curat: a inceput sa rada, mi-a luat fata in maini si mi-a spus ca e perfect normal sa simt atractie fata de altii si ca se bucura foarte mult ca sunt atat de deschisa incat sa impart cu el asta. Si da, am facut atunci dragoste asa cum n-am facut-o niciodata pana atunci si acela a fost inceputul unui alt fel de relatie intre noi.

Dupa ce relatia s-a incheiat, am avut momente in care ma gandeam cum o sa pot sa fiu cu altcineva, cum o sa pot sa-mi arat goliciunea in fata altui barbat fara sa-mi fie jena de pornirile pe care le am in asternut. Si eu am trait momentele alea in care stateam sa ma gandesc daca sexul oral e pervers sau nu. Acum am trecut peste asta. Si mi-am dat seama atunci ca trebuie sa incerc noul, sa-mi pun in aplicare cateva fantezii pe care le tineam ascunse din varii motive. Doream sa incerc sexul sportiv, activitatea aia care nu presupune sentimente, ci doar instinct, dorinta, nevoie de linistire a hormonilor. Ceea ce am si facut, trasandu-mi clar in minte limita dintre sex si sentimente. Am facut-o constientizand ca nu trebuie sa stiu ce culoare preferata are omul ala, atata timp cat nu-mi doresc asta. M-am lasat in voia simturilor, am experimentat si m-am jucat, m-am detasat de inima si am lasat trupul sa-si faca de cap.

Cu alte cuvinte…sunt momente in care avem nevoie de asta. Oricat de sec ar suna, suntem tot un fel de animale si cateodata trebuie sa lasam instinctele sa iasa la iveala. Atata timp cat nimeni nu are de suferit din asta, nu vad de ce sa nu fim deschisi la a experimenta.

Cum s-a nascut ideea, se stie deja. Cum va continua si in ce fel va fi perceputa aceasta pagina..ramane de vazut. Intentionez sa fiu un fel de reporter undercover si sa “smulg” idei, dorinte, frustrari, reactii de la populatia feminina intalnita in drumul meu. Voi incerca sa transpun aici cateva din experientele mele ca femeie singura, ca femeie de cariera si ca femeie complicata.

Pentru ca, nu-i asa, cei de la Guerilla au dreptate: “Cine nu-i femeie, e prost”.