Am fost mereu un băieţoi şi am crezut că singura limită este prostia mea. Nu faptul că nu deţin un set de biluţe, doar că nu pot mai mult. Pe ideea asta am avut “tupeul” să mă implic în chestii care teoretic nu sunt chiar “pentru fete”. Şi am avut succes sau am eşuat uneori, dar nu pot lega niciodată acestea de prezenţa unui vagin.

Un deceniu de muncă l-am petrecut la “mixer”. Ca realizator de emisiuni radio şi “tehnician” de emisie, în ideea în care nu aveam om la butoane. Eu puneam muzica, mă ocupam de mixing şi vorbeam. Eram mereu o mână de dame în situaţia asta pentru că majoritatea acceptă doar să vorbească la microfon, de teamă că fac tâmpenii. Le este frică să facă o chestie absolut simplistă, dacă ai o minimă coordonare.

Am făcut prostii? O, doamne. De la uitat microfon deschis şi mirat în gura mare că nu aud muzica (în momentul în care “ridici” puţin microfonul, mixerul “taie” sunetul la boxe, pentru a nu se face microfonie .. piuitul ăla nasol), am scos CD-ul care rula pe post, am spus bună dimineaţa la ora 7 seara (după un maraton de emisie de Revelion), am spus altă frecvenţă. Toate prostiile pe care le-au făcut şi alţii, bărbaţi de data asta.

Ca tehnician pentru colegii de ştiri mă pot lăuda cu mixaje sigure şi corecte în cele mai stresante şi nasoale situaţii (se lua curentul, erau radio-jurnale cu 2-3 interpelari telefonice pe o singură linie, cu “inserturi” de voce de pe casetă .. la început, cu blocaj de windows când îţi era lumea mai dragă etc.) Am avut colegi bărbăţi, chiar cu experienţă mai mare decât mine care făceau prostii uneori de mă întrebam ce s-a întâmplat cu ei. Au fost unii mai buni decât mine, au fost alţii mult mai slabi în munca acesta şi totul s-a datorat faptului că am putut sau nu mai mult.

5 ani de karate mi-au demonstrat că, deşi nu am forţa unui bărbat, ca femeie pot avea alte atuuri. Culmea este că, deşi teoretic te-ai aştepta ca o “mimoză” să fie total fără apărare, cu o tehnică bună şi agilitate poţi face faţă măcar unor agresori, fie că sunt pe tatami sau pe stradă (în ultima variantă este mai sănătos să eviţi confruntarea, chiar şi ca bărbat, pentru că niciodată nu ştii cum degenerează). M-am bucurat de apreciere şi m-am simţit excepţional alături de colegii mei bărbaţi şi cele câteva femei care aveau curajul să încerce şi ceva mai “spicy”. Au fost cei mai frumoşi ani ai mei din punct de vedere al sănătaţii. Un trup atletic, energie cât 10 şi o stare de bine.

În acest moment lucrez ca web designer. Sunt femeia “geek”, cu ochelari pe bot, care este în stare să se învârtă lejer prin programele de pe calculator (“soarele” meu preferă să mă lase pe mine la depanare, deşi e “mascul” şi culmea are nişte ani buni de utilizare în avantaj), ştie cu ce se mănâncă un editor grafic şi pune la cale situri în cod “valid”, că tot a înnebunit lumea cu prostiile astea. Programare nu am învăţat pentru că nu mai am timp şi de asta. E mereu interesant să primesc comentarii surprinse de la clienţi, chiar şi cei de prin cine ştie ce ţară, pentru că îi miră că o femeie poate face astea. Aş putea face şi mai mult, dacă aş avea timp şi dispoziţie.

Sunt doar 3 exemple umile din propria experienţă de viaţă. După cum spuneam la început, am avut rezultate frumoase şi am dat “gherle” puternice pentru că atât am putut. M-am implicat în activităţile respective cu aceeaşi relaxare cu care urcam prin copaci la 13 ani sau jucam fotbal cu băieţii. Mi-am dorit să lucrez într-un domeniu? Mi-am suflecat mânecile şi am început. Fără complexe, fără ruşine sau timiditate.

Atât timp cât nu există limitări pur fiziologice care să te împiedice să lucrezi într-un domeniu, “bagă tare”, că tot îmi place mie expresia asta nepoliticoasă. Mergi spre ce doreşti tu şi împlineşte-ţi visele. Faptul că eşti femeie nu te face nici mai bună şi nici mai rea. Eşti OM în primul rând. Reuşeşte pe puterile tale. Şi, dacă nu se poate în domeniul respectiv, ia experienţa ca pe o bună ocazie de a fi învăţat ceva şi porneşte pe un alt drum care iţi face cu ochiul.

Este mereu loc pentru femei în IT, radio, arte marţiale, chirurgie sau fizică nucleară. Că tot un creier avem cu toţii.

Plimbandu-ma eu prin tara zilele astea, am avut timp sa ma gandesc la tot felul de chestii si imi parea rau ca nu aveam un laptop pe bord, sa mai si scriu ceva in timp ce conduc. Pentru ca, la un moment dat, ma lovise asa o chestie feminista, de ma intrebam de ce naiba pe mine nu ma lasa nimeni sa-mi platesc consumatia pe unde merg, nici macar atunci cand ma autoinvit.

Delegatia mea de 5 zile a avut ca rezultat 0 (zero) facturi pentru protocol, ceea ce nu e rau, ar zice unii, dar eu stau acum si ma gandesc daca in locul meu ar fi fost un barbat, rezultatul ar fi fost acelasi? Acum sa nu inteleaga cineva ca ma plang de chestia asta, insa era doar o concluzie bazata pe cele intamplate…

Ceea ce ma duce cu gandul la altele, la felul in care noi, femeile care detinem un post de conducere, suntem tratate de catre barbatii care ocupa pozitii similare in companiile cu care lucram. De cate ori intru intr-un birou, la o intalnire stabilita anterior la telefon, omul din fata mea are un fel de blocaj. In primul rand ca nu se asteapta la cineva atat de tanara (desi nu mai sunt chiar la prima tinerete); apoi pentru ca nu se asteapta la o femeie careia o rochie sta destul de bine pe ea. Ca sa nu zic altfel. Si de aici, incepe partea ciudata: in primele 5 minute, nu ma ia nimeni in serios si asta se vede pe fata interlocutorului. Mai degraba m-ar scoate la un vin decat sa discute cu mine despre preturi, discounturi si termene de plata.

Nu o data mi s-a intamplat sa aud de la cei din jurul meu (bineinteles, cei care nu ma cunosc foarte bine) ca am ajuns de fiecare data pe un post de conducere ori pentru ca m-am culcat cu patronul, ori pentru ca urma s-o fac. Si asta din cauza ca oamenii, in general, nu pot accepta ca o femeie care arata bine e capabila sa gandeasca. Probabil ca vina nu e in totalitate a lor, prea mult s-au obisnuit sa vada in jurul lor femei care nu sunt in stare sa faca ceva singure, fara sustinerea unui barbat.

Eu zic ca se poate. E greu, ai de luptat cu o gramada de prejudecati, trebuie sa treci de o gramada de bariere, trebuie sa demonstrezi ca poti si ca nu esti degeaba acolo. Trebuie sa accepti o remarca mai directa despre infatisarea ta, fara sa ai impulsul de a-i trage o palma respectivului si sa ai atitudinea aia rece care sa nu lase loc de interpretari, fara ca totusi sa pari scortoasa. Ca femeie, ai mult mai mult de tras pentru a semna un contract, desi impresia generala e exact invers.

Cateodata ma simt frustrata. Din cauza oamenilor care au impresia ca mi-a fost usor sa ajung aici; ca daca am ajuns aici, am facut-o numai pentru ca m-a sustinut cineva. Am o veste: tot ce am facut, am facut singura, cu munca mea, cu noptile mele nedormite, cu ambitia mea. Am invatat din miile de greseli facute si m-am motivat singura sa merg mai departe. Mi-am distrus sanatatea pentru ca nimeni altcineva in afara de mine nu putea sa ma impinga sa merg mai sus. Si asta se numeste supravietuire imbinata cu dorinta de a-mi pastra integritatea ca om.

Iar barbatilor care cred ca mi-am croit drum in viata folosindu-mi picioarele lungi, doar un lucru am sa le spun: fuck off.

1. Ai grijă de ţinută.

Dacă este un job “office” şi trebuie să te îmbraci ca atare, atunci ai grijă de aspectul acesta. Nu veni neîngrijită sau cu un costum de 20 de ani. Sunt scumpe, e drept, dar, cum ai nişte bani, încearcă să îţi pui la punct colecţia de “uniforme”. Nu se aşteaptă toţi să porţi Armani, dar nici cine ştie ce zdrenţe de doi bani.

Nu veni îmbrăcată ca o fufă, chiar dacă ai impresia că te avantajează o ţinută mai sexy. Este totuşi loc de muncă, nu clubul pe care îl frecventezi după program. A fi “şic” se poate obţine cu nişte haine frumoase, care să arate ceva din feminitatea ta şi totuşi să nu ducă la alte idei. O ţinută provocatoare va produce o impresie greşită şi îţi va eroda relaţia cu ceilalţi colegi, plus că te prezintă într-o lumină nefavorabilă.

2. Programul e sfânt.

Nu îţi fă o obişnuinţă din a întârzia sau a te învoi din orice motiv. Oricine poate înţelege un incident ce te-a împiedicat să ajungi la fix sau o problemă de famile ce trebuie rezolvată. Ai grijă să nu ai însă probleme din astea tot din 2 în 2 zile.

Dacă nu eşti în stare să te trezeşti la o oră potrivită, poate e cazul să cauţi un job cu program flexibil sau să îţi schimbi programul. Datoria ta este să fii la ora x la muncă, nu peste o jumătate de oră sau 2 ore, că aşa te-ai trezit.

Toţi colegii tăi au probleme de familie. Poate nu au copii, dar asta nu înseamnă că viaţa lor e numai petale de trandafiri. Este frustrant pentru alţii ca tu să ai mereu ceva “pe cap”, fără să realizezi că şi ei poate au probleme, dar nu trag mâţa de coadă de câte ori au ocazia. Ordonează-ţi viaţa încât să poţi rezolva tot ce trebuie rezolvat în afara programului şi apelează la înţelegerea superiorilor, când chiar nu ai altă soluţie.

3. Eşti plătită să faci ceva. De ce stai?

Dacă tot eşti la muncă, poate ar fi o idee bună să faci ce eşti plătită să faci. Nu să faci pauză de ţigară în fiecare oră şi să rămâi pierdută în pauză câte 20-30 de minute. Chiar dacă programul îţi permite şi ceva relaxare, ai grijă să nu se “simtă” şi mai ales să îţi fi rezolvat toate sarcinile.

Ştiu, vei spune că programul e greu sau că e chiar prea uşor şi că termini în 10 minute. Termină şi apoi vezi ce poţi face în plus, ce poţi învăţa. Ştiu de asemenea că şefii sunt naşpa şi au pretenţia să fii 3 oameni în unul. Ceea ce ştiu mai mult de atât este că la job poţi învăţa încă multe în plus şi experienţa aceasta îţi va folosi enorm.

Pe când eram angajată în sistemul aceasta de multe ori programul mi-l terminam în câteva ore. După care teoretic puteam să mă uit la stele (deşi era în miez de zi). Am intrat însă mai adânc în munca din firma respectivă şi m-am bucurat de atribuţii suplimentare, deşi teoretic nu eram plătită mai mult (la fel de adevărat este că nu primeam salariu înjumătăţit pentru că erau luni mai “slabe”, deci mi se părea destul de echitabil). Pe vremea aia mi se părea că să ţii o firmă în picioare este lucru mare. Ştiu că eram speriată să scriu facturi, când patronii nu erau la muncă, să fac comenzi către producători, să negociez cu clienţii.

Nu stau să povestesc ce avantaje mi-a adus această situaţie. Mi-am deschis propria firmă la 1 an de la plecarea de acolo şi a fost totul extrem de simplu. Ştiam deja ce trebuie să fac, cu cine să discut, cum să mă prezint în faţa clienţilor etc. Este un business pe altă nişă decât firma în care am lucrat, dar multe situaţii sunt similare. Şi experienţa acumulată prin munca suplimentară m-a ajutat să pornesc uşor pe drumul meu.

Nu te sfătuiesc să devii calul de bătaie al companiei şi să lucrezi prosteşte, până te îmbolnăveşti. Trebuie să existe un echilibru. Dar să nu te temi de noi provocări. Chiar dacă nu vei mai lucra acolo peste ceva timp, nimeni nu îţi poate lua ce ai învăţat.

4. Nu eşti Che Guevara, lasă revoluţiile.

Mda, viaţa de birou. Bârfe, scandaluri, mizerii. Orice “office” are şi drama în cauză. Cum te poziţionezi? Afară. Dacă eşti la muncă, presupun că ai de lucru. Concentrează-te deci pe munca ta şi stai în afara scandalurilor. Nu bârfi pe nimeni şi încearcă să descurajezi colegii puşi pe discuţii neprincipiale cu tine. Fii politicoasă şi drăguţă, dar precizează că nu te interesează discuţia în cauză. De aici se ajunge la tot felul de mizerii şi peste ceva timp îţi vei da seama că scâra faţă de locul acela de muncă vine în principal din pricina micilor “frecuşuri” dintre oameni.

Nu fii isterică şi discută calm, chiar şi când cineva nu şi-a făcut treaba sau ţi-a greşit cu ceva. Am avut şi eu şefi isterici şi colegi care au sărit puţin “calul” şi sincer mi-am pierdut respectul faţă de ei. Este la fel de adevărat că m-a scăpat şi pe mine gura de câteva ori, că doar toţi avem faze de “revoluţionari” şi, sincer, nu am rezolvat nimic.

Este mai bine să îţi vezi de treabă şi să ignori multe mizerii. Este dificil să câştigi această detaşare, dar este cea  mai bună soluţie. Fii conştiincioasă la muncă şi stai departe de “tumult”. Cunoaşte-ţi obligaţiile şi drepturile, nu te lăsa trasă în tot felul de situaţii penibile şi mai ales nu te implica în asemenea situaţii.

Foarte probabil că nu vei ieşi la pensie de acolo, dar ai grijă ca şederea ta în echipa respectivă să fie una bună. Foloseşte experienţa acumulată şi nu te teme să înveţi mereu mai mult. Fii o colegă plăcută şi de încredere, fără a ieşi însă din nişte limite decente. Nu te implica în scandaluri, nu te certa, nu provoca probleme printre alţi colegi. Vei vedea în timp că ai câştigat enorm: experienţă şi respect. Şi, odată ce ai înţeles să ţii separate viaţa personală şi munca de birou, vei realiza că de fapt îţi place munca ta. Deşi toţi spun că probabil te distruge “the office life”, vor fi surprinşi că eşti eficientă, că ştii tot mai mult, că ai câţtigat respectul tuturor şi că de fapt, nu e dracul atât de negru.

Primul lucru de care toata lumea care depune un CV ar trebui sa tina cont este adresa de e-mail. Sunt multe, multe, multe posibilitati de a-ti crea o adresa de e-mail speciala pentru aplicarile online la job-uri. De exemplu, ion.popescu@gmail.com. Ca daca vad eu, ca angajator, pe Cv-ul tau o adresa de genul sweet_pussy_loredana@sunttampita.info, iti resping aplicatia din start.

Urmatorul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa citesti cu atentie continutul anuntului. Adica, daca ai terminat facultatea de agronomie si imi spui ca obiectivul urmarit este sa ajungi meneger la o mare ferma de flori, iar iti resping aplicatia, pentru ca asta inseamna ca ma poti lasa balta cand mi-e lumea mai draga, pentru a-ti urmari visul. Ceea ce nu-i rau, dar potriveste cumva ca fraza aia de la obiectiv sa se muleze pe cerintele angajatorului.

Existenta intrebarilor gen “mini-interviu” de la sfarsitul CV-ului nu e obligatorie. Daca nu esti sigura ca poti avea o atitudine profesionala cand raspunzi la ele (in scris), mai bine renunti de tot si astepti sa fii intrebata la interviu, daca angajatorul considera necesar. Pentru ca poti fi descalificata din start daca raspunsul la intrebarea “Unde te vezi peste 5 ani” e ceva de genul: “Undeva sus”, “In varf”, “In Timisoara” sau “Managerul unei firme”. Aceste raspunsuri atrag un zambet si taiatul de pe lista posibililor candidati.

Cand ajungi la interviu, te asiguri ca telefonul tau e inchis inainte sa te intalnesti cu angajatorul. In nici un caz nu iti aduci aminte cand te pui pe scaun ca n-ai inchis telefonul si te apuci atunci sa faci manevra asta. Daca angajatorul e dragut si asteapta cuminte sa-ti termini tu treaba, asta nu inseamna ca poti sa raspunzi cu “mmmm?” la prima intrebare, pe care n-ai inteles-o tocmai pentru ca erai ocupata sa butonezi telefonul.

La rugamintea celui care doreste sa afle mai multe despre ceea ce ai facut tu la slujbele anterioare, incearca sa fii concreta si la obiect. Raspunsurile de genul “aaaa, pai nu foarte mare lucru”, “munca de birou” sau “munca de teren” (si gunoierii au munca de teren), nu te avantajeaza deloc.

Daca esti intrebat de ce ai renuntat la slujba anterioara (sau de ce vrei sa renunti la postul pe care esti inca angajata), in nici un caz nu arunca acuzatii gratuite. Pe nimeni nu intereseaza frustrarile tale nerezolvate de la fostul/actualul loc de munca. Poti folosi expresii de genul “simt ca nu mi se mai potriveste”, “doresc sa evoluez si postul actual nu imi ofera posibilitatea asta”. Fiecare posibil angajator priveste in perspectiva si se vede inclusiv in situatia de a fi fostul tau angajator si nimanui nu-i place sa lucreze cu un om care vorbeste urat despre oamenii pe care ii lasa in urma.

Chiar daca toti prietenii tai ti-au zis ca e bine, totusi nu e de dorit sa minti in CV. Daca spui ca stii sa citesti/scrii/vorbesti in engleza, ar fi de dorit sa se si intample asta. Pentru ca un mini test e intotdeauna la indemana si daca nu minti te salvezi din penibilul unei situatii in care cel cu care ai interviul iti adreseaza o intrebare in engleza, iar tu te uiti de parca ti-ar fi cazut tavanul in cap.

Cand pleci, intinzi mana si saluti. Iar daca ti se multumeste pentru prezenta, in nici un caz nu raspunzi “cu placere”. Pentru ca n-ai facut nici o favoare nimanui ca te-ai prezentat.

PS: sunt in pauza dintre prima si a doua sesiune de interviuri. M-au ucis fetele astea. Resuscitarea de urgenta e necesara, la fel si internarea intr-unul din saloanele de pe ATI. Cu perfuzie de B-uri si glucoza.

Pe de alta parte, ma vedeam pusa in situatia de a munci non stop. De a pleca in delegatii lungi, care uneori durau si o saptamana intreaga si care presupuneau o alta prezenta masculina pe langa mine. Prezenta de care m-am atasat emotional, desi eram doar prieteni si niciodata n-am fost mai mult decat atat. Pe de alta parte, deja imi simteam jumatatea cum se indeparteaza de mine si abia mai tarziu aveam sa aflu din ce cauza.

Acum cateva zile, discutand cu un prieten despre asta, mi s-a spus ca o femeie poate sa aiba o cariera de succes doar daca este sustinuta de un barbat capabil sa se sacrifice. Care stie si poate sa sustina femeia care isi doreste sa ajunga in varf. Ca amandoi nu vor putea niciodata sa ajunga sus, impreuna. Unul intotdeauna se desprinde.

Realizand ca are dreptate, acum imi pun intrebarea: cum poti sa cladesti o cariera si, totusi, sa ramai femeia indragostita de barbatul cu care ai o relatie? Oare evolutia mea ca femeie de cariera nu m-a facut, la un moment dat, sa realizez ca barbatul de langa mine nu-mi mai e suficient doar pentru ca s-a dedicat dezvoltarii mele? Oare din cauza asta a ramas acelasi om, fara sa simt ca a trecut la un nivel superior? Oare asta e motivul pentru care el a luat niste decizii gresite, care l-au indreptat spre un drum fara intoarcere?

O concluzie nu stiu daca pot sa trag. Avand in vedere ca acum cariera mea e destul de solida (nu ma refer la job neaparat, ci la cunostintele acumulate), as putea sa spun ca in acest moment o relatie ar putea avea o mare parte din atentia mea. Privind totusi din prisma femeii care munceste si din placere, constat ca o relatie ar putea sa-mi ia din concentrare si ar putea sa ma abata de la scopul meu. Cu alte cuvinte, la un moment dat va trebui sa aleg, pentru ca ambele nu se poate.