Cand e momentul sa renunti la fosti? E bine sa renunti la ei sau e bine sa-ti dezvolti in continuare o relatie de prietenie, oarecum separat de ceea ce ati trait pana la momentul separarii? Grele intrebari, si mai grele raspunsuri pentru ca fiecare actionam in functie de felul in care suntem construiti.
De cand ma stiu am fost de parere ca trebuie sa pastrezi o relatie civilizata cu cei cu care, la un moment dat in viata, ai facut ceva schimb de fluide. Iar cu cei cu care ai impartit niste momente din viata, mai bune sau mai rele, cu atat mai mult. Insa n-as putea sa spun exact ce inseamna, ca definitie, o “relatie civilizata”. Pentru mine a insemnat intotdeauna ceva de genul: am lasat loc de “buna, ce mai faci”, spus intr-o conversatie telefonica de ziua de nastere, sau la o cafea, o data pe an.
Sunt altii care inteleg asta cu totul diferit. “Ramanem prieteni” inseamna o conversatie de cateva minute bune cel putin o data pe saptamana, relationari pe messenger, alergat la el/ea de fiecare data cand exista o problema si asa mai departe. Pai daca tot va intelegeti atat de bine, de ce v-ati mai despartit? Parerea mea e ca prin acest gen de relatie, se incearca detinerea controlului asupra persoanei cu care, poate, la un moment dat, te-ai vazut intr-o relatie pe viata, sau, cel putin, de lunga durata.
In general, pastrarea acestui tip de relatie vine la initiativa femeilor, mai ales din partea celor care pun punct unei relatii amoroase. Si asta pentru ca sentimentul de vina este destul de apasator, iar noi, fiinte bune si dragalase, incheiem cu eternul: “dar vreau sa ramanem prieteni!”. Cunosc situatia, am spus si eu cuvintele astea de cateva ori deoarece mi se parea ca ma fac sa ma simt mai putin vinovata ca pun punct, desi el inca ma iubeste. si da, imi placea sa ma simt iubita, in continuare, chiar daca nu impartaseam acelasi sentiment. Era bine sa ma gandesc ca, orice as face, exista un om, undeva, care m-ar primi inapoi oricand si nu trebuia sa pierd legatura cu el.
Evident, cand faceam asta nu ma gandeam ca as putea face foarte mult rau unor oameni pe care nici macar nu-i cunosc. Unor alte femei, de exemplu, care, daca eu n-as fi fost prin preajma, ar fi avut sansa sa-mi faca “prietenul” fericit. Caci, da, in momentul in care el accepta acest tip de prietenie, gandul lui ascuns este ca ea sa vada ce om adevarat, loial si bun poate fi si sa-si reconsidere decizia de despartire.
Nu mi-am dat seama de asta pana cand n-am fost pusa in situatia de a dori sa fiu iubita unui barbat care avea o relatie de genul “doar prieteni” cu fosta logodnica. Nasol moment, pentru ca el era convins de prietenia ei sincera si, in secret, spera la o resuscitare a relatiei lor. Bineinteles ca mie mi-a trebuit o gramada de vreme sa-i explic ca normal ar fi ca eu sa fiu cea cu care vorbeste despre problemele care-l apasa si ca pot fi demna atat de prietenia, cat si de iubirea lui.
Eu nu mai vreau sa fiu prietena cu fostii, nu inteleg rostul. Dupa cum am spus, ne sunam de zilele de nastere (daca ni le amintim) sau ne mai spunem “Sarbatori fericite” cand e cazul, dar mai mult nu. De ce sa stiu ca isi doreste sa reia alte legaturi, de ce sa-i cunosc problemele cu actuala iubita, de ce sa mi-l imaginez in pat cu alta? Nu, mersi, sa-si vada fiecare de ale lui…
Tags: barbati, despartire, despre relatii, Relatii la feminin
Nope, că aia nu mai e amiciţie, ci altceva, bazat pe impostură.
@Robintel, dezvolta. Aici ne place sa ne lungim la vorba
Eu cand am iesit dintr-o relatie am spus “adio!”, am intors spatele si mi-am vazut de drum, nu am mai privit inapoi. Poate si pentru faptul ca eu am rupt intotdeauna relatiile, nu am simtit nevoia sa pastrez vreo prietenie cu respectivii. Si intr-adevar, nu mi se pare corect fata de ceilalti.
Si eu mai tin cat de cat o relatie de amicitie cu fostii, cum ai spus si tu, un la multi ani acolo… ne intalnim o data pe an si ne prinde dimineata la povesti, inclusiv despre actuala/actualul… dar, din pacate eu inca nu am ajuns sa spun “pana aici” poate ma simt prea vinovata vorba ta
off-topic: sunt curioasa ce crezi despre “relatiile platonice” dintre un tip si o tipa, ce zici, te bagi;)) ?
@andreea_none, m-am bagat deja
: http://lafeminin.info/2009/09/barbatii-femeile-si-platon/
Nu are sens sa ramai in relatii de “prietenie” cu persoana de care te-ai despartit.
La ce ajuta?
Odata ce ai spus STOP, trebuie sa-ti vezi de viata, departe de ceea ce odata reprezenta totul.
Acum depinde si de relatie,daca la mijloc este implicat si un copil nu prea poti spune “PA” fara sa mai iei legatura cu acel cineva. De dragul copilului,si tot o faci.
Dar, de regula e cel mai bine sa te detasezi, sa mergi mai departe…
Eu am mai spus: ecshii mei sunt excelenti ca prieteni, desi au fost execrabili ca iubiti. Asa cum sunt si prietenii mei de sex masculin cu care n-am avut nimic, ii vad ca-s porci, insensibili, nesimtiti, dar mi-e drag de ei ca pot sa vorbesc porcos si sa injur si ei sa zica ca-s de gashca. Si nu ma deranjeaza daca nu vorbim mult timp, pe cand intr-o relatie amoroasa, asa ceva e inacceptabil.
Si se intampla atat de rar sa-mi placa de cineva la modul ala incat sa-l vreau ca iubit, asa ca mi-e greu sa cred ca dupa o despartire n-as mai vrea sa-i vorbesc. Si pot mai mult decat un telefon de ziua de nastere sau o cafea pe an. Cred ca o convorbire mai lunga la o luna-doua e ok. Si evident ma sustrag subtil din peisaj atunci cand apare o femeie semnificativa posibil iubita in viata lui, si nici nu-s sufocanta la modul sa-l impiedic sa-si gaseasca pe cineva. Daca el nu ma cauta, eu n-am stress.
Desi sincer, uneori, dupa comportamentul de obsedat al unui ecs mi-era mai bine daca nu mai zicea nimic niciodata. Ca sa nu zic ca m-a facut nebuna cu probleme psihice grave cand i-am zis ca nu-l mai vreau, ca vezi Doamne, cum imi permit eu sa ma despart de el! Ce, am inebunit?
) Na, faza asta la el a durat un an. Apoi inca un an-doi n-am mai vorbit deloc, apoi dupa 3 ani am inceput sa vorbim civilizat, ca oamenii normali, fara sa-i inchid telefonul dupa a doua propozitie.
Cu unii merge, cu altii nu. Iar aia cu care merge iar sunt diferiti. Depinde de om, de respectul pentru celalalt si pentru ce-ati avut, cred. Unii nu inteleg ca daca te porti urat poti sterge toate amintirile frumoase. Iar daca as fi fost ignorata complet, precis m-as fi intrebat daca nu cumva tot ce-am avut n-o insemnat nimic pentru el, sau macar un pic din cat a insemnat pentru mine.
Si asta zic din perspectiva cuiva care n-a fost parasit. Nu stiu cum e sa fii parasit, dar precis as putea ramane in relatii amicale cu cineva care nu ma mai vrea ca iubita. Greu imi pot imagina ca as putea sa ma port vreodata in halul ala de urat sa nu mai vrea sa ma vada/auda nicidoata.
E ok daca se poate ramane la stadiul de prieteni. Cum ai spus si tu, asta insemnand un telefon sau mesaj de sarbatori, un salut cand va intalniti sau chestii de genul asta. Prietenia care inseamna iesit la o cafea sau bere “sa mai povestim despre ce ni s-a mai intamplat” mi se pare un pic cam mult. Pentru ca inseamna ca una dintre peroane inca mai vrea ceva. Ca nu s-a terminat relatia amoroasa.
Dar cu unii nu se poate sa ramai nici la stadiul de un simplu salut pe strada. Pentru ca pur si simplu nu stiu sa piarda sau au impresia ca prietenia le da anumite drepturi. Si atunci se taie raul din radacina. Scurt si la obiect. Adio si n-am cuvinte e mai eficient in cazul lor.
Dacă nu păstrezi o relaţie chiar şi după ce te-ai despărţit de cineva e nasol pe urmă. Ţi se face dor după un timp şi nu vei ştii cum să deschizi o vorbă…
Octi, de ce ti-ar fi dor? Mie nu mi-e dor de niciunul dintre ei, ma bucur ca nu am mai privit in urma si-mi vad de drum.
Eh, mi-e asa mi-au zis multe tipe care se desparteau de prieteni… Eu pana acum am ramas prieten bun cu absolut toate cu care am fost, deci nu m-as baga in argumente
Sunt de acord ca o prietenie adevarata, matura, nu poate ramane in locul unei relatii de lunga durata. Imi imaginez ca este posibil pentru persoanele care dau dovada de foarte mult atruism, generozitate si sentimente nobile. Dar chiar si atunci, unde se termina prietenia si unde incepe dorinta de ramane in continuare in viata unei persoane pe care fie nu ai mai vrut-o, fie nu te-a mai vrut? E ipocrizie, dorinta de control, uneori poate mila… Gasesc ca e imposibil sa discuti cu sinceritate despre o noua iubita sau un nou iubit, despre copilul care s-a nascut sau vacante minunate, cu o persoana langa care ti-ai petrecut ani de zile, cred ca durerea celui parasit este mai puternica decat sinceritatea, iar vinovatia celui care paraseste mai puternica decat simpatia.
Din experienta…nu e o idee buna chestia cu “ramanem prieteni”. intodeauna vor exista frustrari ascunse si cuvinte nespuse.
N-am acceptat să-i rămân amică, pentru că e dureros să păstrezi legătura. Orice vorbă și orice întâlnire și cafea împreună trezesc cu siguranță amintiri, iar dacă nu le lași în trecut riști să nu te implici total în relația viitoare. Eu nu pot fi ”doar prietenă” cu omul care a fost totul pentru mine. Nuanțele de gri nu-mi plac deloc, așa că dacă nu-i alb, cu siguranță e negru.
Prieteni? Mi se pare prea mult spus. Prietenia, pe langa implicatiile sufletesti si dincolo de orice atractie fizica, presupune multa daruire. As putea, eventual, trata subiectul prin prisma unei relatii de amicitie, un respect pe care-l porti si-l arati persoanei fata de care ai avut si ai simtit candva iubire, apoi, sau in acelasi timp, prietenie, apoi acceptare si-apoi un final al carui script nici macar nu-l poti citi sau intelege…. Ce doare mai mult este faptul ca el pare sa nu priceapa ce s-a intamplat si de ce nu mai merge… Si sufera, asa cum si ea sufera stiind ca-l doare si n-are cum sa mai schimbe ceva… Oricum, o doare si pe ea…. Si doare ca se terminase inainte ca ei sa-si dea seama…
Daca stau sa ma gandesc bine (desi ar mai fi loc de cugetare), nu tine ideea cu “ramanem prieteni”… cel putin intr-un astfel de caz… sau, poate, in orice fel de caz. Loc de “buna ziua, ce mai faci, cum iti este?”, insa, putem lasa…. discutabil si aspectul asta pentru unii, totusi….
Nu as putea ramane prieten cu fostul… mi se pare o prostie poate peste cativa ani daca ne intalnim ne bagam in seama dar peste 2 luni sa ies cu el la un suc sau in club nu are rost.
Sunt stupefiat de “gingășia” dovedită de unele fetele… Zău dacă înțeleg ce mare filozofie e aici. Dacă te-ai despărțit de cineva înseamnă doar că nu ți-o mai tragi cu ăla/aia și gata. Nu e niciun gri aici
Din partea mea nu are decât să și-o tragă cu încă o sută după mine, nu văd de ce trebuie să fac o tragedie din asta.
Dacă e mai mult de atât înseamnă că oricum nu era mare brânză și că de fapt măcar prieten(ă) nu era. Și decât să dau un telefon semi-ipocrit o dată pe an, mai bine tac din gură.
P.S.: Dacă sunt prea sumar sau confuz, timpul e de vină, iar subiectul mi s-a părut prea interesant, ca să mă pot abține
Nu as putea sa ies cu fostul in oras dupa 2 luni de la despartire dar nici sa trec pe strada sa nu il bag in seama… mai ales dupa o relatie de lunga durata.