Sunt diverse situatii in viata pe care nu le putem duce singuri in spate si atunci cerem sfaturi. Sau doar ne descarcam sufletele in fata celor pe care ii simtim aproape: prieteni, iubiti, familie.
Eu sunt genul de om care nu prea spune ce-l apasa. Prefer sa imi duc singura dilemele, pentru ca stiu ca, pana la urma, tot eu sunt singura persoana care stie ce e mai bine pentru mine. Multi spun ca nu e bine, ca pentru asta sunt facuti prietenii, pentru aia am familie, ca sa spun ce ma doare. Eu spun ca toti avem probleme si mi se pare o chestie de egoism exagerat cand ceri cuiva sa te asculte si sa lase la o parte problemele lui.
De cand ma stiu am fost prietena care asculta. Iubita care sprijina. Sora care apara. Au fost situatii in care am cerut un umar de sprijin, insa toti cei carora le-am cerut asta au avut tendinta de a-mi judeca actiunile.
Imi vine in minte acum un moment de acum cativa ani buni, in care, stand de vorba cu una dintre cele mai bune prietene (pe atunci) si povestindu-i despre traumele mele sentimentale, ea mi-a spus: “Nu ma mai lua cu chestiile astea de sentimente, ca tu simti ca e cel mai potrivit pentru tine, ca tu vezi ca in intimitate e altfel, bla bla, ca nu ma intereseaza. Vezi ca azi e asa si maine altfel, ce dracu’ mai tot vrei? Ia-te si te du.” N-am mai indraznit sa mai vorbesc cu ea a doua oara si am facut exact ceea ce am crezut eu ca era mai bine pentru mine. S-a dovedit, intr-un final, ca am luat decizia corecta, iar ea si-a cerut scuze. A fost insa, inutil, ceva se rupsese, iar acum abia daca mai vorbim o data pe an.
Prietenii mei, in ciuda faptului ca ma iubesc foarte tare, au tendinta de a-mi impune sistemul lor de gandire, conceptia lor despre bine si rau. Si, ca noi toti de altfel, compara situatiile mele cu altele in care ei sau alti apropiati de-ai lor au fost/sunt implicati. Asta e singura chestie care ma umple de furie, am senzatia ca nu au incredere in mine si in felul meu de a gandi lucrurile. Stiu ca incearca sa ma previna sau sa-mi arate ca nu chiar totul se poate sfarsi asa cum am prevazut, insa eu am nevoie de sprijin si incredere in capacitatile mele de a reactiona in anumite situatii.
Imi iubesc prietenii si imi doresc sa vorbesc cu ei. Insa, de cele mai multe ori, nu-mi doresc ca ei sa-si impuna punctul de vedere, ci doar sa ma asculte, fara sa ma judece. Cer prea mult?
Tags: incredere, prietenie, Relatii la feminin, viata
Mda, e greu sa gasesti pe cineva care sa nu te judece, si eu am “problema” asta cand vine vorba de prieteni. De fapt nu am pe nimeni care sa nu ma judece deloc sau sa nu ma bage in vreo oala cu eticheta pusa pe frunte. Dar chiar daca ma judeca raman alaturi de mine, si cand esuez si cand n-o dau chiar in bara. Si eu am chestia cu “am senzatia ca nu au incredere in mine si in felul meu de a gandi lucrurile”, ca au impresia ca nu ma pot descurca uneori, poate par neajutorata, dar nu sunt.
Am avut cateva chestii peste care am trecut singura, fara sa spun la nimeni. Mi-a fost greu, nu spun nu, sa nu vreau sa vorbesc si sa cer macar un sfat, o parere, sa ma descurc doar eu cu mintea mea, si in final mi-a fost bine. Pana la urma prefer sa-mi rezolv singura problemele si doar sa ma bucur de viata alaturi de ei. Dar na, eu nici n-am probleme grave sau serioase la care sa am nevoie foarte mare de ei/ele.
Ultimul articol scris de Anda: Am visat
cum vad eu lucrurile:
te duci sa stai de vorba cu prietenul x, sa ii ceri sfatul in nush ce privinta. stati de vorba, expuneti problema, o judecati (ca doar nu sunteti animale – vorba recalmei) si in pauza in care asteptati sa alegeti solutia cea mai buna vine etapa cheie
il intrebi el ce mai face, cum o mai duce (o mai aruncati de la unul la altul doar doar o fi mai usoara chestia asta cu ascultatul). si incepe si povesteste si realizezi ca defapt problema ta nici nu e o problema grava si urgenta, e doar o problema care se poate rezolva in 2 timpi si 3 miscari.
chestia e ca daca nu o compari cu altceva tinzi sa ii dai o importanta poate prea mare. nici sa o subcreditezi nu e bine ca apoi te lovesti cu capul tare.
eu cred ca e bine sa ceri sfaturi si sa ii impllici pe prieteni in viata ta caci astfel se castiga increderea si vei stii ca si la 4 dimineata daca il suni va fi alaturi de tine.
parerea mea parerea mea
las-o ba ca merge asa
Ultimul articol scris de Andrei: aici, acolo, pretutindeni
Imi place sa cred ca sunt o prietena buna si oamenii din jurul meu imi confirma asta. Cum spui si tu situatiile date se compara cu altele, trecute si traite. Sta in firea lucrurilor sa fie asa.
Inteleg ca pe tine te supara faptul ca situatia ta e comparata de prieteni, cu altele asemanatoare, traite de ei sau de apropiatii lor si ca n-au incredere in ceea ce hotarasti tu.
Poate ca nu li te adresezi cum trebuie. Daca te duci si le ceri un sfat, atunci ei incearca sa ti-l dea din experienta, asta nu trebuie sa te supere, trebuie doar sa iti dea de gandit, hotararea finala oricum tu singura o iei, influentata sau nu de cineva.
Daca nu vrei sa stii parerea lor despre problema ta, atunci spune-le clar asta de la inceput si daca chiar iti sunt prieteni, vor intelege si te vor asculta.
Ultimul articol scris de nina: S-a facut verde
Problemele de genul asta apar pentru ca, de multe ori, cand apelezi la prieteni nu-ti doresti de fapt un sfat ci o confirmare ca directia in care vrei s-o iei este corecta, chiar si tu spui asta. Tendinta de a cauta confirmarea se ascunde chiar si in dorinta de a fi “doar ascultat”. Sa nu uitam un lucru: atunci cand impartasesti problemele tale altcuiva in mod inconstient lasi o parte din ele in spatele lui. Daca tine cat de cat la tine se va framanta pentru tine si pentru soarta ta. De aici si dorinta de a te ajuta prin sfatul lui si dificultatea de a “doar asculta”.
Desigur ca poti da sfaturile in multe moduri, si e adevarat ca sunt unii care cauta sa-ti impuna parerea lor, ceea ce-i o greseala. Iar abordarea prietenei tale a fost de departe prea brutala. De multe ori modul cum spui ceva da peste cap total adevaratul sens al mesajului.
S-o luam altfel, insa. Presupunem ca iei o hotarare care nu te duce la bine. Chiar nu-ti doresti sa fie cineva care sa-ti atraga atentia inainte? Iar in final, ajungand la rezultatul neplacut, ce vei gandi despre prietenii care ti-au spus ca-i bine ce hotarasti, deci la momentul zero te-au sprijinit? Cata valoare mai are sprijinul lor?
Ultimul articol scris de Crisia: Outbreak- despre meseria de farmacist
Eu imi pot numara prietenii pe degetele de la o mana. E adevarat ca si eu prefer sa rezolv singura problemutele mele, dar cand simt ca am nevoie de ajutor sau de un umar pe care sa arunc o parte din bolovanii din suflet, apelez la ei cu cea mai mare incredere.
De multe ori nu ma deranjeaza ca fac anumite comparatii, pentru ca ne cunoastem de multa vreme si stiu cum sa puna problema. Parerea nu tin minte sa si-o fi impus-o niciunul, pentru asta apelez la ei in continuare, pentru ca am incredere ca nu imi fac capul calendar ci ma asculta si imi dau un sfat pe care il pot urma sau nu, fara sa aud “ti-am spus eu” sau “mai bine faceai cum am zis eu”.
Ultimul articol scris de aadryanaa: Esti turc?
Hmmmm….pot sa zambesc???? Probabil ca ti s-ar parea extrem de ciudat sa povestesti una din starile sau problemele tale si sa nu primesti nici un feed-back, nici macar o reactie si doar un banal… „te-am ascultat, am intels ..hai sa vorbim de pisica„. Problemele, starile, sentimentele oricum nu ni le rezolvam decat singuri la momentul potrivit. Chiar daca interlocutorul a trecut prin aceiasi situatie, cel putin un lucru din context difera si asta schimba tot. Apoi intervine lungul sir al subiectivitatii si perceptiei/reprezentarii personale. Sunt situatii in care acel „ ti-am spus eu„ se subintelege si sunt situatii in care nu poate fi spus nimic.
Cel mai valoros lucru pe care il faci cand vorbesti despre problemele tale este faptul ca tu reusesti sa iti clarifici lucrurile. A discuta cu tine in mintea ta anumite lucruri nu e intotdeauna cea mai potrivita varianta si poate dauna grav sanatatii.
Cel din fata ta are dreptul sa isi spuna parerea si asta iti poate aduce un plus. Un plus de experienta, un plus de variante, un plus de abordari. Sunt situatii in care suntem mult prea implicati si nu mai reusim sa vedem unde se rupe firul de la atatea noduri.
Sunt situatii in care poate trebuie sa ti se impuna un punct de vedere. Atunci cand devi distructiv cu tine. Si atunci e foarte bine sa ti se impuna.
Asa ca….prietenii insemana combinatia optima intre toate acestea. Ceea ce nu e tocmai usor de gasit.
Dar esti iubita si ne pasa de tine. Asa ca te vom asculta, dar daca va fi cazul vom apela si la suturile constructive!
Prietena care are mai mult rol de sora de caritate… Stiu ce inseamna. Si daca ti se intampla cumva sa faci tu ceva gresit, atunci toata lumea iti intoarce spatele.
Ce am facut eu in cazri ca asta? I-am lasat in pace. Acum e adevarat ca nu-i mai pot numi prieteni. Cel mult amici. Mai iesim din an in paste la o cafea, dar cam atat. Poate ca nu e buna solutia mea, dar macar asa am ramas cu oamenii care macar incearca sa nu judece. Sau macar sa nu fie violenti in exprimare, pentru ca uneori vrei pe cineva din exteriorul situatiei.
Nu spun ca asta e solutia ideala. Poate ca e o atitudine destul de eronata, dar cred ca decat sa te lasi calcat in picioare de cei pe care ii consideri prieteni…
Ultimul articol scris de DrLyana: Ajunge!
“Don’t believe your friends when they ask you to be honest with them. All they really want is to be maintained in the good opinion they have of themselves.” – Albert Camus
Ultimul articol scris de Andi Popescu: Love of pink…
Prietenii sunt importanti pe parcursul vietii. Deciziile noi trebuie sa le luam si sa ne asumam raspunderea pentru ceea ce se va intampla!
Ultimul articol scris de BetInvest: Primele idei!
e bine sa ai cu cine sa vorbesti, o persoana sa te asculte si sa te sfatuiasca…numai ca nu toata lumea e potrivita pt asta…eu, personal, am prieteni cu care vb anumite lucruri si prieteni cu care vb alte lucruri …parca nu e toata lumea dispusa in aceeasi masura sa ma asculte…