Comments on: Copilul, intotdeauna la mijloc

By: Ella Coafuri

Ella Coafuri — Wed, 09 Sep 2009 14:03:27 +0000

Se pare ca e o lege nescrisa intre mamici. Nicioadata sa nu dai sfaturi mai ales critice despre cum sa-si creasca o femeie copilul. Mai ales din partea unei persoane fara copii. M-am fript de doua ori si acum imi masor cu grija cuvintele cand sunt in preajma unei mame.

By: Meli

Meli — Sun, 26 Jul 2009 19:29:26 +0000

Acestea fiind zise, ma bucur nespus (din nou, dar omu mai are nevoie de incurajari din cand in cand) ca am luat decizia sa-mi cresc fetita singura.
Si LZ… copilul meu nu exista pentru amandoi parintii — taica-su nici macar nu stie ce culoare au ochii ei; n-a vazut-o de cand avea 6 saptamani. Nu-i curios, sa nu credeti ca i-am interzis eu ceva. Deci. Asta e

By: LZ

LZ — Fri, 08 May 2009 23:37:27 +0000

Of, ce tema de discutie. E atat de delicat! Copilul este si va fi totdeauna la mijloc. El poate fi garantia succesului unei relatii, la fel cum poate fi imboldul scindarii. Imi permit sa te contrazic. Copilul exista pentru amandoi parintii, insa nu e o teorema. Nimic nu e “intotdeauna”. Nimic nu e ce pare.

http://laurazaharia.blogspot.com/

Ultimul articol scris de LZ: Tine-ti gura!

By: gentle

gentle — Wed, 29 Apr 2009 09:41:12 +0000

In prima situatie de care vorbesti, daca o femeie inteligenta ramane intr-o casnicie care nu mai functioneaza sub pretextul “sa nu sufere copilul” atunci fie ascunde motivul real, fie nu are suficient respect de sine! Si-atunci cum ramane cu inteligenta, cu propria-i valoare?

Cat despre a doua situatie, este de departe alegerea cea mai lipsita de rationament si, in acelasi timp, cea mai mare dovada de egoism!! Nu cunosc niciun caz care sa fi rezistat in timp, bazat pe o asemenea ineptie!

By: aadryanaa

aadryanaa — Tue, 21 Apr 2009 10:23:36 +0000

E intr-adevar un soc pentru copil sa se desparta parintii. Stiu ca ai mei se certau demult si ma gandeam de ce mai stau impreuna, cand mai bine stau separat dar linistiti. Iar cand am aflat vestea ca ai mei chiar se despart am inceput sa plang ca un copil (si aveam 20 de ani deja). Parerea mea e ca "cu atat mai repede cu atat mai bine", atat pentru copii cat si pentru parinti, pentru ca altfel se ajunge la situatia descrisa mai sus de Anda. Ultimul articol scris de aadryanaa: Un miracol de Pasti

By: nina

nina — Wed, 15 Apr 2009 06:45:08 +0000

Sper sa urmeze candva si un articol in care parintele este intotdeauna la mijloc, intre cei doi (sau mai multi) copii ai lui. Ultimul articol scris de nina: Minte de copil

By: DrLyana

DrLyana — Sat, 11 Apr 2009 20:26:47 +0000

Nu inteleg aceste motive. Cred ca a fost frica de a nu ramane singure, sau poate lasitate... Dar nu cred ca o femeie face bine ramanand intr-o relatie care o face sa sufere. Ultimul articol scris de DrLyana: Romanul s-a nascut poet

By: Raoul

Raoul — Fri, 10 Apr 2009 11:58:06 +0000

Hmmmmmmmmmmmmmmmmmm
Mai e un caz…sau 2, sau poate 3…!
NO COMENT!
Cu respect
RIM

By: Vipera

Vipera — Fri, 10 Apr 2009 05:29:19 +0000

Un subiect ce va cere multa “cerneala”. Si eu provin dintr-o familie in care mama s-a chinuit multi ani spunandu-ne si uneori reprosand chiar ca a stat cu tata pentru noi. Cand am ajuns la o anumita varsta mi-am permis sa imi intreb mama:” Te-ai gandit ca poate ne era mai bine noua, ca si copii, sa traim fara tata?”….. Am primit multe argumente legate de perceptia sociala la acel moment fata de femeile singure si cu un copil sau mai multi.
Si cred ca era o mare parte de adevar. Dar aceste constrangeri sociale nu mai exista in acest moment sau sunt mult diminuate.
Cunosc un exemplu de barbat care are o casnicie …de nedorit nici macar pentru dusmani. Si o fetita simpatica de 8 ani. Ei nu mai au nimic in comun, el isi vede de viata “privata” pe langa, merg cu copilul in week-end separat…dar stau in aceiasi casa pentru copil. La o discutie cu el l-am intrebat de ce se chinuie :” pentru copil merita orice sacrificiu” . In week-endul trecut am mers impreuna la un gratar si a venit cu fetita lui. O pupa, o lua in brate si triumfator imi spune :” Vezi de ce merita orice?”. Sincer …NU. Pentru ca din pacate se gandeste la el, la ce nu vrea el sa piarda si nici macar o secunda la nevoile copilului, la ce va insemna in viata de adult aceasta experienta.
Celalat caz de santaj este si mai tragic cand apare si o despartire/divort. ” Nu imi dai aia – nu mai vezi copilul. Faci aia – nu te mai las sa vizitezi copilul atat de des. Daca faci aia ii spun copilului ca esti un nenorocit”.
Am incercat sa inteleg aceste reactii si trebuie sa recunosc si eu ca …NU PRICEP PACE. Oare ce se rezolva asa? In afara de a freca mintea si viata fostului/fostei? In afara de a nu-ti vedea de viata ta?
De ce nu se gandesc oamenii astia la copii ca tot se bat cu pumnii in piept ca sunt super parinti? Imi pare rau sa spun asta, dar uneori copilul nu e deloc pus pe primul plan. In schimb egoismul, interesele lor, aplicare rautatilor…se rezolva prin folosirea celui mai inocent si frumos lucru: COPILUL! Pacat! Pentru ca…vom avea niste adulti cu mari traume ! Dar ce conteaza……facem sacrificii…

By: Anda

Anda — Fri, 10 Apr 2009 05:26:36 +0000

Si eu am fost genul asta de copil: parintii au stat impreuna pentru mine si sora-mea. Ce vrajeala… Spun am fost, dar cand parintii mei au hotarat intr-un final sa se desparta eu aveam deja 23 de ani, iar majoritatea adolescentei am avut parte numai de certuri, de gelozia necontrolata a mamei mele (care era geloasa pana si pe mine si pe sora-mea ca ne intelegeam mai bine cu taica-miu), care atunci mi s-a parut nejustificata, si la care acum a recunoscut taica-miu ca de fapt era exact asa cum spunea ea, desi o facea nebuna pe vremea aia.
Cumva copilul se intoarce impotriva unuia dintre parinti, de fapt, si eu cu sora-mea asta am facut. Ne-am legat de tata, si maica-mea a ramas pe langa cu care mult timp nu am putut comunica. Relatia cu mama mea s-a imbunatatit abia acum, cand ei doi nu mai stau sub acelasi acoperis, iar eu am luat practic rolul de menjera al mamei mele la taica-miu in casa. Si da, spun sincer ca acum tatal meu mi se pare personajul negativ, si sunt convinsa ca asa a fost intotdeauna, un tiran.
Nu mi-e nici o rusine sa recunosc ca dupa faza asta increderea mea in barbati (pe termen lung) a scazut dramatic, si ca sunt convinsa ca e foarte greu sa ai o relatie cu cineva. Macar divortul lor n-a fost cu scandal…
Copilul nu ar trebui sa fie nici scuza, si nici mijloc de a-l tine pe barbat langa tine. Preferam sa se desparta acum 10 ani cand ne-au spus prima oara de “idee”. Le-am spus si lor ca a fost urat din partea lor.

Ultimul articol scris de Anda: Azi