M-am trezit gandindu-ma zilele astea la ce inseamna, de fapt, o relatie adevarata. Desi in ultimii ani nu am avut parte de asa ceva, iar statutul de femeie divortata poate nu-mi permite sa fiu tocmai eu cea care vorbeste despre asa ceva, macar stiu ce vreau de la omul de langa mine. Sau, mai bine spus (asa cum zice Scarlet Johansson), stiu exact ce nu vreau. Si vreau sa cred ca am stiut sa ofer liniste, in primul rand.
E greu de mentinut un echilibru in relatie. Sa oferi foarte mult, sa fii deschis sa primesti si, totodata, sa iti pastrezi independenta. Sa faci compromisuri fara sa te depersonalizezi, sa oferi incredere fara limite. Sa nu te apuce paranoia cand esti indragostit si sa ramai in permanenta cu capul pe umeri, chiar daca te lasi dus de val.
Zilele astea am avut diverse conversatii cu barbati care au (sau au avut) ca jumatati niste femei care vroiau sa le controleze fiecare miscare. Femei care si-au creat un obicei stupid din a verifica telefoane, e-mailuri, de a urmari priviri si gesturi aruncate de el in prezenta altor femei. Si nu pot sa inteleg ce demon le bantuie pe aceste femei de au ajuns sa fie atat de dependente de barbatul de langa ele.
Eu am avut o relatie minunata din punctul asta de vedere. Ne iubeam si credeam unul in celalalt, drept urmare, serile petrecute separat faceau parte din cotidianul nostru. Si abia asteptam sa ne intalnim dimineata la cafea, sa ne povestim ce-am facut si cu cine, sa radem unul de altul, daca vreunul dintre noi se intamplase sa amestece o seara cu prietenii si cu ceva alcool. Niciodata, dar niciodata, nu ne-am pus problema ca unul dintre noi s-ar putea sa fi fost cu altcineva, mai intim. Daca el a facut asta, m-a iubit suficient incat sa ma tina deoparte si nu-mi arate vreodata ca l-as fi plictisit sau ca s-ar fi indepartat de mine.
Acum, probabil, va intrebati cum de s-a rupt relatia perfecta. Pot sa spun doar atat: nu s-a rupt pentru ca nu mai exista iubire, s-a rupt pentru ca unul dintre noi a facut cateva greseli, greseli care ar fi putut evitate daca n-ar fi existat orgolii. Iar celalalt n-a putut sta cu greselile alea atarnand de relatie ca un intreg camion plin cu plumb.
Dar ma felicit pe mine ca nu am demoni in ceea ce priveste barbatul de langa mine. Fiind invatata cu un barbat care stia sa-mi aprecieze independenta, am invatat sa o ofer, la randul meu. Sa-l fac pe el sa simta ca vrea sa ma vada, sa fie langa mine, sa ma doreasca… As minti daca as spune ca nu-mi pun intrebari niciodata, atunci cand iti pasa de cineva e imposibil sa nu te apuce o mini-paranoia, atat cat sa stii ca el e in gandul tau intotdeauna. Dar, intotdeauna si fara exceptie, gelozia te seaca de energie, iti da cosmaruri si te face sa-ti pierzi ratiunea.
Cu alte cuvinte, uiti sa traiesti si ajungi sa faci din paranoia ta un mod de viata. Sa nu mai vorbim de faptul ca nebunia asta te face sa ii pierzi pe toti din jurul tau: pe prietenele tale nu le mai cauti, de frica sa nu cumva sa fie el tentat, prietenii lui sunt dati la o parte imediat, ca sa nu aiba iesiri cu baietii in care el sa aiba ocazia sa te insele, cuplurile sunt evitate pentru ca si acolo exista o prezenta feminina…
Dragele mele, rezolvati-va complexele, n-o sa ajungeti decat sa suferiti tot voi. Pentru ca, pana la urma, ei se satura sa traiasca cu Gestapo-ul in apropiere. O relatie inseamna risc, afectiv in primul rand. Si daca nu risti, nu castigi niciodata. Iar problema vazuta din punctul lui de vedere, se afla aici.
Tags: adulter, barbati, despre relatii, divort, gelozie, incredere, Relatii la feminin
Waiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, pisiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii profund….
Hai sa-ti servesc eu cireasa…….
-Cand ai o asmenea relatie, ca a ta , te DEZOBISNUIESTI SA TRAIESTI IMPREUNA. Prea multa libertate strica….uiti ce v-a apropiat, intervin alti factori…
Mda , totul trebuie sa fie facut ptr ca ASA SIMTI. Daca simti gelozie ….SIMTE-O si suicide him….
Ai dreptate, ….o irosire zadarnica de energie care ar trebui canalizat spre altceva… TANTRA for ex….
Hai ca am aberat destul, sau femeia din mine a aberat destul….
RIM
@Raoul, nu cred ca libertatea strica, atata timp cat stii unde sa te opresti; nu cred ca poti sa uiti ce te tine unit de celalalt daca vrei te definesti ca si individualitate in relatie. Totul e permis, pana si gelozia, daca are o doza moderata.
Draga mea, hai sa-ti spun o chestie: gelozia sau dependenta intr-o relatie nu strica atata timp cat sunt in limite normale… DAR… ar fi totusi interesant cateodata sa-ti pui barbatul la incercare(prin a-l stresa un pic).
Eu te asigur ca un partener care te iubeste cu adevarat te suporta si in cele mai groaznice momente.. Gandeste-te ca daca el nu ti-ar suporta framantarile de p-acum.. e foarte probabil ca el sa te lase peste cativa ani, cand vor aparea probleme mai serioase si nu vei avea la cine sa apelezi ca deh.. lui nu-i plac smiorcaielile si cicaleala sau fata ta suparata.
Asa ca daca vrei un iubit stabil, incearca-l mai intai..sa vezi.. da bir cu fugitii sau nu.
E ca un experiment, nu trebuie neaparat sa simti cu adevarat gelozie, prefa-te un pic , sa vezi ce reactie are.. testeaza-l… si poti repeta experimentul de 2-3 ori.. e suficient ca sa-l citesti cu adevarat.
Nu sunt genul acela “demonizat”(cum ii zici tu), gelozie nu simt, cateodata o simulez si ma amuz de ce iese la iveala.. si uite asa imi aleg genul de partener pe care il vreau.. stabil sau temporar .
Anyway tu faci cum vrei…e opinia ta pana la urma
Da, paranoia ucide prin strangulare (ca-i metoda a’ mai buna si-ti mai permite si timp de reflectie) orice relatie. Se mai poate salva in putine situatii. Asta in cazul in care atunci cand s-au impartit rabdarile partenerului, s-a turnat o cantitate mult prea mare. Imi permit sa abordez tema, pentru ca tocmai am iesit dintr-o relatie. Obligata, mai mult. Si da, iubire exista, multa chiar, din partea amandurora, dar.. n-a fost. Si.. da, starea de paranoia te face sa tremuri de teama si furie in bratele lui, sa uiti sa te bucuri ca-i acolo, savurezi momentul si sa-nghiti hapul rautacios. Dar eu spun ca nu era gelozia la mine, ci altceva.. Mai conteaza?
p.s: Bafta multa fetelor cu proiectul!
Treaba asta cu: “rezolvati-va complexele, n-o sa ajungeti decat sa suferiti tot voi.” le sună şi bărbaţilor.
Sa dori sa lansez o intrebare. Sa presupunem ca una din persoanele implicate in relatie este tentat (a) de alta persoana, la nivel pur fizic. Dorinta animalica daca vreti! Cum va reactiona cel tentat? Dar celelalt care incepe sa realizeze ca ceva se intampla dar nu stie exact ce?
@MoC, grea intrebare; o sa incerc sa raspund cat mai la obiect. Dupa parerea mea, exista doua finalitati la o chestie de genul asta (atractie pur instinctuala): ori dai curs instinctului si mergi pana la capat cu persoana respectiva, ori ramai in stadiul de “tentat” si stai linistit pana iti trece. De obicei, barbatul e mai tentat de aparitia noului in viata lui (chiar daca relatia de acasa e una minunata) si e capabil sa mearga mai departe fara ca sentimentele pentru femeia de langa el sa se altereze in vreun fel. Pe de alta parte, o femeie se implica si emotional cand este atrasa de un barbat si merge pana la capat in momentul in care acasa nu mai are ce-si doreste. In rest, atractia e normala, faptul ca unul dintre cei implicati intr-o relatie simte dorinta pentru altcineva, la un moment dat, face parte din mersul firesc al lucrurilor. Deci, cred eu, reactia celui atras va depinde foarte mult de gradul de comunicare care exista intre parteneri si de felul de relatie pe care si-au construit-o.
Cum reactioneaza celalalt care simte ca nu-i totul in regula? Daca e inteligent, discuta. Isi expune temerile si incearca sa afle motivul purtarii ciudate ale celuilalt. Daca nu face asta, frustrarile o sa se adune si conflictul va fi iminent.
@Raoul, papiloi…nu ti se pare nimic asemanator? Gelozia e o problema plecata, din punctul meu de vedere, din neincrederea in sine. Ce sens mai are o relatie daca tot ce e mai bun se canalizeaza in “a verifica”? De cealalata parte a baricadei, cand stai langa cineva plin de acest sentiment “minunat”, lucrurile sunt si mai dificile. Poti ajunge sa te intrebi ciudat in fata oglinzii “ce am facut” sau si mai tragic ajungi sa iti limitezi relatiile sociale nu pentru ca partenerul sa nu fie “tentat”, ci pentru a nu mai avea subiecte de alimentat PARANOIA. Oricum ar fi…nu e sanatos pentru relatie…..si daca acele minunate “discutii” nu duc nicaieri….. riscati…
sunt perfect de acord cu Vipera. Gelozia pleaca de la lipsa de incredere pe care o avem in noi insine. Din pacate, am avut parte si de relatii cu barbati gelosi si e crunt sa stii ca fiecare miscare iti este contorizata, sa stii ca n-ai voie cu prietenele in club, ca n-ai voie sa vorbesti cu alti barbati, ca in fond, n-ai voie sa faci nimic singura si nesupravegheata. Eu n-am fost niciodata asa… iar cand mi se punea pata pe cate una, se dovedea pana la sfarsit ca nu fusese paranoia, ci doar ca citisem bine semnele “lui”. Ma bucur ca pot sa dorm noaptea daca stiu ca el iese cu baietii, ca pot sa stau la tv dupa-masa cand stiu ca el e la meci cu baietii, ca pot sa-mi fac treaba la birou cand stiu ca el e la serviciu si socializeaza evident si cu altele
Ma uimiti fetelor! Ce experimente, de ce sa ne prefacem lady Deea? Ca ei sa se creada atat de doriti, implicit importanti iar noi sa devenim alea slabe si disperate dupa dragostea lor?!
Pentru ce smiorcaieli si cicaleala? Nu-i mai bun sentimentul de nesiguranta pe care il putem induce prin indiferenta si relaxarea noastra? Ia incercati sa nu-i dati niciun telefon sau mesaj desi clocotiti de dorinta de a sti unde e si ce face, functioneaza de 1000 de ori mai bine decat sa-l stresati toata ziua. Un barbat are nevoie de o persoana calma si calda langa el, nu de o crizata. Problemele se rezolva daca doi oameni se respecta si comunica unul cu celalalt. Nu e nevoie sa ne dam cu fundul de pamant…
@Claudia….la teorie stam fffff bine. Practica e putin diferita. Daca esti calma si calda – inseamna sa nu faci exact ce spui tu, adica sa nu sunam sau mai stiu eu ce… Iar daca e sa vorbim de gelozia de care adesea beneficiem din partea barbatilor …am avut surpriza, fiind un om prin definitie facut pentru comunicare, ca prin discutii in care se incerca aceasta linistire si incalzire, facuta ca la carte pentru sporirea increderii in sine, sa obtin concluzii de genul :” comportamentul tau ii face pe oameni sa creada ca esti disponibila”….asa ca …daca e sa fie omul cu paranoia in cap…. discutiile sunt inutile. Discutiile pot rezolva problemele cand cei doi vor in mod real acest lucru si au rationalitate. Iar gelozia nu are nimic in comun cu realitatea sau rationalitatea.
@vipera….sa inteleg ca esti fosta si viitoarea mea sotie…?!?!?!?!
DAMN woman.
Nu ma pun cu tine….ca ai mai multa experienta ca mine in de astea…..
Si nu vreau sa fiu , hmmmm, EU!
TE SARUT DULCE.
Ce mai faci? Mau,……
RIM
….si sa inchei APOTEOTIC:
TANTRA DOAMNELOR SI DOMNISOARELOR!!!!
Cu respect
RIM
@All, stim ca gelozia e provocata de lipsa increderii in fortele proprii. Insa..ce ne face sa vrem sa stam in continuare langa oameni care, in loc sa se vindece, isi alimenteaza paranoia zi de zi? Cunosc femei care ziua taie si spanzura in corporatiile in acre lucreaza si seara se lasa calcate in picioare de cate un idiot care sta, bea bere si ragaie, in timp ce se uita la meciurile de Champions League. Iar raspunsurie de gen “il iubesc, ce sa fac”, ma scot din minti. Ce poti iubi la un asemenea om? Te flateaza gelozia exagerata? Te umple de mandrie abilitatea lui de a gasi motive de cearta din orice? Ce?
@Raoul, cine altcineva iti spune “papiloi”? Mau mau miau mult…….
@nebuloasa, subiectul asta poate fi discutat mult si bine si oricum s-au scurs multe tone de cerneala incercand sa desluseasca acest lucru. Ce putem sa facem noi aici e sa ne impartasim din experienta mai mult sau mai putin directa si poate sa invatam.
“il iubesc, ce sa fac” e un sinonim frumos pentru a doua natura umana :OBISNUINTA. Mai tare decat suferinta, durerea, denigrarea, gelozia, nervii si orice altceva acest lucru condamna extrem de multi oameni (femei si barbati in egala masuara , daca nu chiar mai mult la barbati) la un trai mediocru langa un om. Gelozia poate reprezenta doar o parte din aceasta obisnuinta.
E destul de dificil sa raspunzi la aceasta ultima intrebare pusa “Ce?”. O alta carte interesanta ce mi-a marcat tineretea a fost ” Logica sentimentelor”….
Indiferent cat de puternice suntem in partea de cariera, cat ne vad oamenii de dure, in stare sa daramam muntii, vipere sau alte caracterizari cand ajungem “acasa” suntem oameni supusi sentimentelor si greselilor ce vin din acestea. Pentru ca oricat de mult creier ne folosim si orice am reusi sa conducem pentru ca am invatat….suntem oameni si avem sentimente.
Nu e o scuza si nici macar o explicatie…dar se intampla.
Tot in tineretea mea faceam niste studii de caz foarte interesante pe familiile marilor comandanti din armata. Cand erau in unitate…totul ingheta in calea lor, toata lumea se ascundea si incerca pe cat posibil sa nu il deranjeze pe “tovarasul” comandant. Am avut un mare soc ajungand in casele acestor comandanti si cunoscandu-le sotiile si modul de viata. Acasa erau niste “soldati” foarte buni: nu ieseau din ordinele “comandantului” sotie……