Sa stergem praful si sa trecem la treaba. Astenia de primavara ne mananca energia, dar noi ii dam peste nas si ne adunam de unde mai putem.
Plimbandu-ma eu prin tara zilele astea, am avut timp sa ma gandesc la tot felul de chestii si imi parea rau ca nu aveam un laptop pe bord, sa mai si scriu ceva in timp ce conduc. Pentru ca, la un moment dat, ma lovise asa o chestie feminista, de ma intrebam de ce naiba pe mine nu ma lasa nimeni sa-mi platesc consumatia pe unde merg, nici macar atunci cand ma autoinvit.
Delegatia mea de 5 zile a avut ca rezultat 0 (zero) facturi pentru protocol, ceea ce nu e rau, ar zice unii, dar eu stau acum si ma gandesc daca in locul meu ar fi fost un barbat, rezultatul ar fi fost acelasi? Acum sa nu inteleaga cineva ca ma plang de chestia asta, insa era doar o concluzie bazata pe cele intamplate…
Ceea ce ma duce cu gandul la altele, la felul in care noi, femeile care detinem un post de conducere, suntem tratate de catre barbatii care ocupa pozitii similare in companiile cu care lucram. De cate ori intru intr-un birou, la o intalnire stabilita anterior la telefon, omul din fata mea are un fel de blocaj. In primul rand ca nu se asteapta la cineva atat de tanara (desi nu mai sunt chiar la prima tinerete); apoi pentru ca nu se asteapta la o femeie careia o rochie sta destul de bine pe ea. Ca sa nu zic altfel. Si de aici, incepe partea ciudata: in primele 5 minute, nu ma ia nimeni in serios si asta se vede pe fata interlocutorului. Mai degraba m-ar scoate la un vin decat sa discute cu mine despre preturi, discounturi si termene de plata.
Nu o data mi s-a intamplat sa aud de la cei din jurul meu (bineinteles, cei care nu ma cunosc foarte bine) ca am ajuns de fiecare data pe un post de conducere ori pentru ca m-am culcat cu patronul, ori pentru ca urma s-o fac. Si asta din cauza ca oamenii, in general, nu pot accepta ca o femeie care arata bine e capabila sa gandeasca. Probabil ca vina nu e in totalitate a lor, prea mult s-au obisnuit sa vada in jurul lor femei care nu sunt in stare sa faca ceva singure, fara sustinerea unui barbat.
Eu zic ca se poate. E greu, ai de luptat cu o gramada de prejudecati, trebuie sa treci de o gramada de bariere, trebuie sa demonstrezi ca poti si ca nu esti degeaba acolo. Trebuie sa accepti o remarca mai directa despre infatisarea ta, fara sa ai impulsul de a-i trage o palma respectivului si sa ai atitudinea aia rece care sa nu lase loc de interpretari, fara ca totusi sa pari scortoasa. Ca femeie, ai mult mai mult de tras pentru a semna un contract, desi impresia generala e exact invers.
Cateodata ma simt frustrata. Din cauza oamenilor care au impresia ca mi-a fost usor sa ajung aici; ca daca am ajuns aici, am facut-o numai pentru ca m-a sustinut cineva. Am o veste: tot ce am facut, am facut singura, cu munca mea, cu noptile mele nedormite, cu ambitia mea. Am invatat din miile de greseli facute si m-am motivat singura sa merg mai departe. Mi-am distrus sanatatea pentru ca nimeni altcineva in afara de mine nu putea sa ma impinga sa merg mai sus. Si asta se numeste supravietuire imbinata cu dorinta de a-mi pastra integritatea ca om.
Iar barbatilor care cred ca mi-am croit drum in viata folosindu-mi picioarele lungi, doar un lucru am sa le spun: fuck off.
Tags: barbati, Cariera la feminin, femei online, incredere, individualitate, viata
Aoleu pisiiiiiiiiii
DAR CUM PASESTI IN VIATA…????? Nu pe picioarele alea lungi…?????
Hmmmmmmm, lasa ca noi astia, PLEBEA, iti dam voie sa PLATESTI PE PERSOANA JURIDICA …
Damn , daca spuneai aseara ii spuneam d-rei sa faca factura…
Spor in cariera!!!!
Cu respect
RIM
Nu esti singura in situatia asta. Cunsc personal cateva fete, care-s fix modelul descris de tine. E adevarat si ca daca stau sa ma gandesc cunosc si mai multe care au ajuns unde au ajuns din pat in pat insa asta e alta poveste.
Domnilor, nu generalizati si nu faceti afirmatii despre ceva de care nu aveti habar.
Ultimul articol scris de nina: Daca e luni e tragic
Frumos! Nu imi vine sa cred cand ma uit in jur cate femeii se chinuie sa ajunga undeva fara a le fii interpretate reusitele de nenumarati barbatii!As vrea sa adaug ceva .. pe langa faptul ca barbatii vad ce vad in femeile frumoase de succes, chiar si cei care te cunosc spun chestii de genul “esti frumoasa, ai success, deci ti-ai gasi un barbat foarte usor”. Dupa parerea mea asta nu e adevarat, pentru ca barbatii nu sunt in stare sa fie pe locul doi, iar cei care sunt supusi nu sunt buni de nimic. Eu inca mai sper ca lupta asta intre sexe si toate tampeniile astea care se presupun despre femeii la cea mai mica miscare CORECTA sa dispara intr-o buna zi!
Te salut, si frumos blog (o spun inca odata:))
Un articol interesant care cumva se pliaza pe experienta mea profesionala de pana acum. Nu as dori sa afirm ca sunt frumoasa, sunt o femeie cu un fizic placut. Nu as dori sa afirm ca sunt o femeie cu o cariera incredibila, ci doar ca am acumulat multe experiente, am realizari si un CV substantial. Cu toate acestea nu de multe ori mi-a fost dat sa am de a face cu misogini. Doua evenimente imi vin in minte.
Prima mea intalnire internationala ca manager de proiect, la 25 de ani, in Danemarca. Motivul: proiect european in domeniul educatiei adultilor, deci cu asteptari ca interlocutorii sa fie deschisi, flexibili si orientati spre rezultat. Participantii proveneau din 7 tari europene, doamne si domni – sau bine zis o parte domni. Organizatorul local, un EL de vreo 55 ani, cu 20 de ani de cariera in domeniu a avut un soc la vederea mea. Coordonator de proiect: femeie, tanara, romanca, ambitioasa si cu cunostiinte in domeniu. La inceput a facut cateva observatii acide, l-am ignorat. Prima ora de discutii, prezentari, agenda … La un moment dat se ridica si raspicat imi comunica ca din punctul lui de vedere nu considera ca un proiect de peste 1 milion de euro poate fi administrat cu succes de catre mine si ca din perspectiva lui nu are de ce sa ma asculte. Si iese din sala. Ceilalti participanti stupefianti, dar curiosi sa imi vada reactia. Am cerut o pauza de cafea de 15 minute si am iesit dupa el, l-am gasit rapid pe coridor si i-am explicat scurt si rece ca in domeniul proiectului nostru exista n organizatii interesate sa participe prin urmare prezenta lui nu este in nici un caz necesara, iar daca alegerea lui este sa se retraga atunci eu ii respect decizia dar in acest caz va trebui sa returneze prima transa de bani in termen de o saptamana si Comisia Europeana va primi din partea mea o scrisoare de “recomandare” privind atitudinea lui participativa in proiecte internationale. A inghetat, a inghitit in sec si m-a intrebat daca se poate intoarce in sala. I-am spus sigur dar ma astept la contributii constructive in caz contrar ii voi considera prima reactie valida si il voi scoate din parteneriat. In cei 3 ani de implementare nu a indraznit vreodata sa ma contrazica. Daca am invatat ceva din asta? Sigur – nu te pierde cu firea, cei ce sunt “bully” sunt de fapt nesiguri pe ei.
Al doilea eveniment s-a intamplat recent, in Germania, la actuala mea firma unde sunt tot manager de proiect, in al domeniu, tehnic mai mult. Evident ca ale mele calitati raman: femeie, tanara, romanca, ambitioasa si cu cunostiinte in domeniu (intre paranteze sunt inginer economist). OK, varsta nu mai e aceiasi
Cu toate acestea la o intalnire de proiect (din nou!) un mega specialist mi-a contestat concluziile in public incercand sa ma determin sa plec. Surpriza lui a fost ca ceilalti 10 participanti (tot barbati) au reactionat super rapid si i-au explicat mult mai rece decat as putea eu ca ar trebui sa se mai gandeasca inca o data inainte sa deschida gura si mai ales ca ar trebui sa se informeze privind ultimele schimbari venite de la client. Evident ca ma uraste!
Nu e deloc usor, esti privita intr-un mod ciudat, dar am invatat ca a fi femeie poate fi si un avantaj. E o linie foarte subtire intre avantaj si dezavantaj, de a cadea in ridicol dar daca iti mentii profesionalismul si detasarea ai doar de castigat!
Ultimul articol scris de MoC: Morning smile
De obicei imi platesc singura totul. Dar aici nu vorbesc de chestii mari, pentru ca acolo expun problema de la inceput. Asa m-am obisnuit, si cand exista persoane carora nu le convine…ghinion.
Sa nu-ti mai pese de idioati si de cretini care nu stiu ce si cum e cu ei… Continua-ti drumul si nu baga oamenii rauvoitori in seama.
Ultimul articol scris de DrLyana: Supravietuitorul
Ziceam eu pe undeva pe la Dojo despre pistolul de etichete. Nici n-ai deschis bine gura, sa se vada daca ai ceva in cap, si, strict pe baza infatisarii, ti s-a si pus eticheta.
Eu am facut greseala asta o singura data si mi-a fost de ajuns. Vine in farmacie un baietel cam pe la 10-11 ani, impreuna cu bunica lui. Imi intinde reteta ei si ma intreaba foarte sigur pe el cat costa, ca are reteta si pentru el. Intrigata de faptul ca bunica nu zicea nimic lasandu-l pe el sa se comporte ca un adevarat barbat -el tinea banii, buletinul ei, tot-, ii zic:”Pot sa discut cu bunica, reteta o pot elibera doar unui adult…”. La care el imi zice:”Dar am 18 ani, doamna! Sufar de nanism.” Am crezut ca intru in pamant de rusine si mi-a fost invatatura de minte. Niciodata nu stii ce se ascunde (bun sau rau) sub “ambalajul” aflat in fata ta. Poti avea macar rabdare sa te lamuresti pana a avea o reactie in consecinta. In caz contrar nu esti altceva decat un superficial ingenuncheat de prejudecati.
N-am avut nici un fel de sustinere, cu atat mai putin din partea unui barbat, dar am ajuns sa detin o functie de conducere si asta numai prin ambitie, profesionalism si integritate! Nici n-as fi conceput altfel! Mi-am distrus si eu sanatatea, am facut sacrificii, am uitat de foarte multe ori de mine, insa eforturile n-au fost degeaba! Iar meritele mi-au fost recunoscute tocmai de un barbat, director la acea data, care n-a ezitat sa emita decizia de numire! Asa ca pot spune ca nu m-am lovit de prejudecati, nici atunci si nici ulterior, si cu atat mai putin sa fi primit vreodata semnale indecente de la superiori! Si rochia sta destul de bine (ca sa te citez)…
Din pacate, insa, lucrurile nu stau la fel cand vine vorba despre oamenii din afara, cei care nu vad mai departe de “ambalaj” dar am grija sa-i lamuresc repede cum discutam, chiar daca uneori am fost si scortoasa. Sigur ca nu intra toti in aceeasi oala, doar de-aia-i lumea asa de pestrita…
Mai trist este atunci cand intalnesti femei care au idei preconcepute si cred ca totul s-a facut la nivelul patului (posibil gandirea sa le fie afectata de propriile experiente si nu neaparat de “modelul” altora). Dar, hei, lumea-i colorata…
So, stand up and fight, woman!
Despre cele care-si fac din parvenire un scop in viata nu pot spune decat ca mi-e mila de ele… sau poate nici macar!
Un subiect pe cat de incitant, pe atat de amuzant IN ACEST MOMENT pentru mine. Anul trecut in toamna am scris un articol mai bine spus am dat un interviu in revista “Cariere” de genul ” Cat de sus ajung femeile din mediul tehnic”. Sunt o tona de studii pe tema asta cu concluzii din cele mai interesante. Daca aveti interes…mai multe aici http://www.cariereonline.ro/index.php/articole/Cat_de_SUS_ajung_FEMEILE_DIN_MEDIUL_TEHNIC
De cand ma stiu cred ca am avut o inclinatie sadica de a ma “baga” in domenii specific masculine si cred ca nu exagerez cand spun ca sunt o femeie care a reusit intr-o lume a barbatilor. Am facut arte martiale si am ajuns in campionate nationale, primul loc de munca a fost “garda de corp”, m-am specializat in chestii militare, in penultima firma in care am lucrat am fost singura femeie in Romania, iar la firma actuala sunt singura femeie manager vanzari din Europa.
M-a amuzat “frustarea” din final!!!! De ce aceasta frustrare? Suntem femei si hai sa fim serioase: avem un avantaj! Macar ni se deschid usile! Dupa aceea depinde de cat de mult ne duce capul sa le tinem deschise. Zambetele frumoase si paturile functioneaza la un anumit nivel si pentru o perioada. Atat.
Ti se plateste nota? FOARTE BINE! Asa si trebuie. Crezi ca o sa ai mai mult respect daca platesti tu? Nici pe departe. E joc cu suma nula : nu castigi nu pierzi. Dar daca e client ai grija sa intorci acest lucru elegant…altfel se transforma in interpretari!
Am mai discutat asta la un moment dat: nu trebuie sa uitam ca suntem femei si trebuie sa ne comportam ca atare, chiar daca asta va insemna sa tragem de 10 ori mai mult pentru un contract.
E socat interlocutorul? Sa vezi cum e sa intri intr-o hala la Dacia cu cardul de ingineri dupa tine si tu ca o floricica in costum business cu fustita si pantofiori cu toc!!!! Si cand toti se pregatesc sa isi ia trofeul de umilire in public a unei femei care lucreaza in tehnic si ii vezi cum stau ca vanatorii dupa greseli, cand nu mai au ce vana si cauta cu disperare…. si nu gasesc decat ULTIMA SOLUTIE : ” AUZI>>>>DA’ ce facultate tehnica ai terminat?”…… iar eu zambind : “PSIHOLOGIE!”.
Dacia e unul din clientii mei cei mai buni! Plina de barbati misogini….
@Vipera: Esti o femeie PUTERNICA! Toata admiratia!
p.s. mi-ar placea sa le vad moaca la aflarea facultatii urmate de tine!! ce-as mai rade cu pofta!
Eu daca ies de 3 ori cu o tipa si nu schiteaza nimic spre nota de plata stiu ca-mi pierd timpul.
N-am fost si nici nu mi se pare normal sa devin provider-ul cuiva.
Ultimul articol scris de Andi Popescu: “Mille Feuilles” – part II
Despre femeile de cariera, prejudecati si ….. viata!
La modul sincer, felicitari, daca ai reusit intr-o lume a barbatilor fara sa faci uz de “arsenalul din dotarea” … materna.
De ce sunt privite asa femeile de cariera de varsta ta? (Scuze insa din cate am inteles esti “la prima tinerete” ca sa zic asa)
Motivele nu sunt multe, nu sunt greu de inteles insa culmea ridicolului nimeni nu le spune si foarte putini le accepta.
Hai sa le luam pe rand, inainte cu mentiunea ca am ceva anisori in spate in top management in Bucuresti (chiar daca acum nu mai locuiesc acolo … “by the way”, cum mai rezistati acolo?), ca nu mai sunt la prima tinerete, etc
Revenind la susmentionatele motive;
In primul rand traim intr-o tara “originala”, cu o democratie “si mai originala”, cu un nivel de cultura superb (din pacate media nedepasind genunchiul broastei), tara in care am copiat vestul cat am putut, fara a lua partile bune in schimb si l-am adaptat cum am crezut mai bine noi romanii (si se pare ca am crezut prost)
Datorita acestui fapt la noi, managementul de top incepe pe la 28-30 (mamaaaaa, ce tari si destepti suntem…) in timp ce “afara” incepe dupa 40 de ani, dupa ce experienta si-a spus cuvantul, maturitatea e deplina, gandirea s-a cristalizat, etc (A nu se intelege ca am ceva impotriva cazurilor de exceptie care chiar merita postul respectiv la o varsta mai mica, recte cazul de fata…), vorbesc la nivel de principii.
In al doilea rand, a propos de “povestioara cu fostul sef” care se pare ca nu facea exceptie de la regula “prostul daca nu e fudul parca nu e prost destul” …. am intalnit foarte multe doamne care sustineau sus si tare ca ele sunt “Directoare” uitand ca funtia de “Director” din nefericire este defectiva de feminin … (prostia are aspect botanic uneori, e “in floare”…)
In al treilea rand, cunosc prea multe cazuri de femei director care au obtinut functia respectiva pe baza “dimensiunilor personale” si a lungimii picioarelor, precum si pe baza rabaturilor morale de genul “inca unul pe lista la cati au fost nu mai are importanta, oricum nu imi face nimic rau, ba mai obtin si un post bun daca ajung cu prostul in pat” …
Si lista poate continua …
Cam acestea sunt cateva din motivele din cauza carora femeile tinere in posturile de conducere sunt privite cu scepticism la inceput.
Ca barbat pot sa am puterea sa recunosc ca as proceda exact la fel, as privi-o pe respectiva “Doamna Director” cu scepticism daca as vedea ca in afara de faptul ca are 2 metri de picioare, mai sta si rochia bine pe ea, insa probabil dupa primele minute de discutie, daca din punct de vedere profesional nu ar “bate campii cu gratie” as avea toata stima si as vedea in ea “Un Director” (chiar daca din cand in cand m-as uita -fara tupeu- la formele respectivei Doamne, in fond sunt barbat ce naiba” …
“Femeia de cariera” !
Ei uite ca am ajuns si la “aghievarul care ne zbarleste parul” ….
Nu am nimic impotriva femeilor de cariera cum am mai spus, insa o munca in top management presupune nu numai avantaje materiale ci si multe sacrificii …. munca peste program, sedinte neplanificate lungi, delegatii, oboseala, etc
Stau si ma uit pe net la unele profile de femei de pe site-urile de matrimoniale/dating/social networking (sunt singur asa ca … am tot dreptul, hihihih) si constat ca incepe sa creasca ingrijorator numarul la doua categorii mari de femei: bisexualele si … femeile “over 40 de cariera” !
Prima categorie nu face obiectul comentariului de fata, a doua da.
De ce sunt asa de multe femei peste 35-40 de ani care mentioneaza intr-un profil “necasatorita niciodata” ?
E simplu!
Femeia a muncit cat a putut, a agonisit si o casa, si o masina, ceva banuti intr-un cont, a ajuns la un post foarte bun care ai ocupa mai tot timpul, nu a avut niciodata timp de o relatie serioasa, a preferat (sau nu) relatiile pasagere, nu a locuit efectiv cu un barbat niciodata sa vada cum este sa imparti si bune si rele si …..
Si se trezeste dupa 35-40 de ani realizand ca “altele au deja familie, unul sau mai multi copii”, iar eu …. ?
Pina aici totul este ok, iar spun ca nu e nimic rau sa muncesti sa agonisesti, sa te afirmi, insa din pacate viata asta mai devreme sau mai tarziu isi cere drepturile iar ce nu este facut la un anumit moment la timpul sau (daca nici macar nu ai incercat) … e cam greu de facut mai tarziu …
De ce spun asta? O sa va dau un exemplu.
Intamplator mai de mult am cunoscut o doamna. (Femeie eleganta, frumoasa, culta, de lume, care “facuse cariera” pina pe la 42 de ani si acum isi cauta un sot.)
DUpa 2-3 intalniri m-a invitat acasa la o cafea si un pahar de … vorba. (Hey !!! Nu va ganditi la tampenii, v-am prins, hihihi)
Mi-am luat hainele “de hora” am dat cat nu face pe un buchet de flori in “Amzei” si la ora mentionata … am sunat la usa doamnei …
- Vai, ai venit … intra ia loc, … (tot bla-bla-ul fals de rigoare – doamne cat urasc falsitatea si convenientele prost inelese-)
Am intrat si pentru ca si-a cerut scuze 2 minute, m-am uitat in jur plimbandu-ma prin camera in loc sa ma asez.
Casa superba, moderna, luminoasa, aranjata cu bun gust, fara pic de praf (stiind ce si unde lucreaza mi-am spus in minte: alta care plateste menajera) ….
M-am apropiat de o etajera pe care era o statueta chinezeasca (nu, nu din acelea gen “pescar cu undita” de pe vremea lui Ceasca) statueta care chiar parea veche si veritabila.
Am indraznit sa o iau sa ma uit la ea, moment in care am auzit din spatele meu un strigat:
“PUNE AIAAAAAAAAAA JOOOOOOOOOOOOOOOSSSSSSSSS !!!!”
Am sarit in sus si cred ca pulsul mi-a depasit 130 de era sa intru in fibrilatie ….
Povestirea o voi opri aici ca sa nu plictisesc si sa ajung la explicatii a propos de comentariul de fata referitor la “femeia de cariera”.
Dupa multi ani de locuit singur (ceea ce se cam intampla in cazurile femeilor cu functii de conducere) ajungi la o varsta cand iti doresti pe cineva langa tine, iti doresti un barbat (de preferat bun, care sa te iubeasca, sa fie tandru, atent, sa arate bine, daca se poate sa fie si harnic, si gospodar si de familie buna si ….. etc, etc, etc) insa nu realizezi ca tu ca femeie matura deja ai “tabieturi” ca ti-ai facut casa “gen muzeu”, ca fiecare lucru are locul lui bine definit, ca … si lista poate continua.
Din nefericire, acest gen de barbati, asa cum isi doresc respectivele doamne, fara falsa modestie nu prea se gasesc pe toate drumurile, si nu prea accepta rolul de statueta, accesoriu, bibelou in casa unei “femei realizate” !!!!!!!
De ce? Poate pentru simplu motiv ca in afara de personalitatea proprie sunt … barbati !
Bine ar fi sa nu ne mintim frumos, sa ne dam seama pentru ce optam, cariera sau viata personala, pentru ca celebrul exemplu cu “nu se poate si cu varza unsa si cu slanina in pod” … este din nefericire real.
Ca o ultima intrebare, presupunand ca femeia “de cariera” reuseste sa isi gaseasca un sot asa cum isi doreste: cat timp credeti ca va accepta acel sot fara ca relatia/dragostea/sentimentele sa se schimbe faze de genul “scuze ca am venit la ora asta (recte 9 seara) am avut o sedinta neplanificata, sau “dragule stii ca plec la un teambuiding cu colegii si imi pare rau dar nu te pot lua” … etc ???
De cate ori va accepta acel barbat cjustificarile (reale de altfel) ale “femeii director” cand el de fapt isi doreste ceva simplu: O SOTIE !!!
Imi cer scuze daca am obosit pe cineva si cu mentiunea ca nu am avut intentia sa jignesc pe nimeni … “scuzele colectivului” daca s-a intamplat !
Astept laude si injuraturi aici sau in blog-ul personal
Un gand bun pentru toata lumea !