Consultul ginecologic – intre necesitate si neplacere

Nu ştiu să existe o femeie care să poată declara cu mâna pe corazon că se simte bine la ginecolog. Un simplu “search” pe google îţi poate oferi lectură pentru multe seri şi detalii despre vizite absolut neplăcute la “medicul de femei”. O situaţie comună femeilor din generaţiile anterioare, agravata şi de situaţia dezastruoasă a spitalelor de specialitate, comportamentul unor doctori şi toate mizeriile din sistemul sanitar.

Aşa că femeia de azi ar face orice să scape de aceste momente traumatice.

Nu mă duc, nu am nimic.

Dacă e să găsim motivaţii pentru a evita neplăcutul consult, cred că această replică e cea mai uzitată. Şi s-ar putea chiar să avem dreptate. În mod normal, dacă nu ai avut prea mulţi parteneri (sau ghinion) un BTS iese din discuţie, probabil că nu ai rămas niciodată însărcinată şi totul până acum a decurs normal.

Şi totuşi … auzim tot mai mult despre temutul CANCER DE COL UTERIN, pe care, dacă nu ai vizitat medicul ginecolog regulat, ai şanse de a-l descoperi când e prea târziu. Dacă ai leziuni pe col, este foarte probabil să nu ştii că există, pentru că zona în cauză nu este “dotată” cu terminaţii nervoase încât să te “anunţe” că există ceva acolo.

Cred că acest diagnostic teribil ar trebui să SPERIE orice femeie. Chiar dacă tu te simţi încă foarte bine, un consult de specialitate va veni să confirme că totul este în ordine sau să ajute la depistarea problemelor cât mai devreme, încât tratamentul să funcţioneze.

Vizita aceasta temută îţi poate salva viaţa, fă-ţi deci program de două ori pe an (recomandat) pentru un consult, ce să includă testul Papanicolau şi un “eco”.

Am discutat despre “necesitate” şi doresc să cred că v-am convins. Hai să atacăm şi problema “neplăcerii”.

Ruşine.

Mă recunosc “vinovată”. Sunt genul de femeie care a crescut singură la părinţi, care nu a făcut duş decât cu iubitul, nu s-a dezbrăcat “topless” niciodată la plajă şi numără pe degete oamenii care au văzut-o dezbrăcată (iubitul şi medicii în cele foarte puţine ocazii de consult).

Sunt probabil campioană mondială dacă pudoarea exagerată ar fi probă atletică, deci pasul acesta a fost foarte greu.

Şi totuşi ceea ce pentru noi pare a avea o magnitudine universală, pentru un medic ginecolog este un nimic. Un asemenea doctor consultă cel puţin 5 paciente pe zi, deci vă priveşte “clinic”, nimic mai mult.

Disconfort – durere

Un alt motiv de spaimă pentru multe femei îl reprezintă disconfortul simţit la introducerea “valvei” sau prelevarea secreţiei de pe col pentru testul Papanicolau. Şi aici există păreri diferite, destule femei declară că nu au simţit absolut nimic în timpul consultului în cauză. Secretul este să fii foarte relaxată.

Am rezolvat deci şi problema disconfortului care poate să nici nu existe şi cred că e momentul să discutăm şi despre BANI.

Un consult ginecologic la o clinică privată costă între 100-150 de lei (depinde clar de clinică, preţul poate fi şi mai mic). Pentru multe femei aceşti bani nu sunt chiar puţini. Există însă şi soluţia unui consult la un spital de specialitate, trimitere de la medicul de familie şi ai scăpat de problema banilor.

Consultul ginecologic este departe de a fi cel mai plăcut lucru ce ţi se poate întâmpla, dar nici nu e “dracul atât de negru” pe cât tindem să credem. Eu am ales varianta unui medic femeie cu recomandări excepţionale, ce deţine un cabinet de specialitate în Timişoara. Cabinetul este foarte curat şi bine dotat, iar pregătirea pentru consult înseamnă îmbrăcarea unui “hălăţel” care se deschide doar pentru consult şi îţi permite să fii acoperită în rest. Halatul se sterilizează după folosire (cabinetul este dotat cu câteva zeci, care să acopere consumul zilnic) şi “şlapii” de unică folosinţă se aruncă. Consultul în sine a durat destul de puţin, s-a prelevat secreţie pentru Pap şi s-a trecut şi la un “eco”.

Experienţa, dacă este într-un cabinet bine pus la punct, în care se ţine cont de intimitate şi nevoile pacientei, poate fi chiar agreabilă. Costul acestui consult a fost de 130 de lei, plătiţi pentru că eu cel puţin nu agreez statul la coadă la medicul de familie pentru trimitere. 130 de lei de două ori pe an este un preţ mic pentru sănătatea mea.

Tags: , ,

Leave a Reply