Ne mandrim si noi, precum Catavencii, ca avem cititori mai inteligenti decat ai lor. Drept urmare, v-o prezentam pe Vipera, care a acceptat invitatia noastra de a-si lasa o parte din experientele personale aici.
“Mă uit în jurul meu şi implicit la mine. Fără să vreau mă întreb: oare ce mai înseamnă relaţie normală, cuplu, familie? De ce stau cuplurile împreună şi ce îi face sa insiste să stea împreună când e vizibil cu ochiul liber că….nu funcţionează?
Daca mă uit foarte aproape în preajma mea cred că din 20 de cupluri pe care le cunosc mai apropiat exista unul sau doua care duc împreună o viaţă de bun simţ, cu bune şi rele, cu certuri casnice obişnuite. Restul… Sunt acele cupluri la care primul instinct sau primul lucru ce îţi vine în minte e să le spui să îşi vadă fiecare de viaţa lui.
Ce simplu ar fi! Doar că în general avem un talent deosebit să complicăm viaţa! O să mă refer în continuare mai mult la noi, partea feminină din cuplu. De ce stăm dacă nu ne e bine? De ce sunt femei care se străduiesc din răsputeri să ţină în viaţă o relaţie aflată în moarte cerebrală de foarte mult timp?
Cel mai des mi-a fost dat sa aud răspunsuri de genul : pentru copil să aibă o familie, se poate şi mai rău că uite…., şi eu ce o să fac singură, etc….
Probabil că multe vor spune că atunci când e vorba de un copil se schimbă puţin datele problemei, că intervine binele copilului înaintea binelui personal, că uneori trebuie să renunţi la tine pentru copil. Nu îmi voi da cu părerea aici pentru că nu am copii şi îmi e imposibil să ştiu ce simte o mamă. Dar voi dori să ridic altă problemă: se gândesc oare că s-ar putea să fie un copil mult mai traumatizat pentru că e crescut într-o atmosferă de tensiune permanentă?
Mi se pare mult mai tragic că foarte multe relaţii există încă din…COMODITATE. Nu sunt fericită, dar ies în fiecare seară la restaurant, merg în concedii luxoase, nu mă bate, viaţa curge într-un ritm bine stabilit…Nu ca aş mai crede în fericirea supremă alături de un partener ….si totuşi…nu merităm mai mult de la viaţă?
Un alt lucru ce merge mână în mână cu această minunată comoditate este COMPLACEREA. O să exprim foarte simplu ideea: în loc să iau taurul de coarne, mai bine îi fac loc sa treacă pe lângă mine. Şi dacă taurul se plictiseşte să tot treacă pe lângă, se întoarce, te loveşte şi îşi vede de drumul lui?
TEAMA – ce voi face singură? Cum mă voi descurca? Am trăit toată viaţa în umbra lui, ce voi face cu atâta soare? Să fim serioase…lumea nu e compusă doar din femei puternice, ce sunt în stare să se întreţină singure, să nu depindă de nimeni. Marea majoritate este dată de femei care au intrat într-o căsnicie sau relaţie ca să poată supravieţui. Suportă violenţe, suportă umiliri, reduceri la obiecte de folosinţă în casă…doar pentru că nu ştiu unde să se ducă, nu ştiu ce să facă…. şi ce este mai tragic, societatea nu le sprijină deloc.
Fără să îmi facă plăcere recunosc că am o mare dilemă: o viaţă comodă şi lipsită de fericire este mai bună decât una plină de iubire şi mai puţin „bogată” ?????”
Tags: Cariera la feminin, despartire, despre relatii, divort, incredere, individualitate
“Nu ca aş mai crede în fericirea supremă alături de un partener ….si totuşi…nu merităm mai mult de la viaţă?”
Am pretenti…POATE IN VIATA VIITOARE????
DAMN.
Cu respect
RIM
Asta sună a săraca fată bogată
@Raoul, Papiloi ma asteptam sa citesti printre randuri in stilul caracteristic… am de gand si in viata asta!!!!
@Cristian, sunt foarte multe femei care nu au nimic al lor (nici macar loc de munca) si sunt bogate la modul propriu pentru ca stau langa un barbat. Si indiferent cat de nefericite ar fi, nu sunt dispuse sa renunte la asta. Chestia cu ” saraca fata bogata” este partea pe care cei mai multi ne repezim sa o condamnam…de cele mai multe ori pe buna dreptate. Pentru ca tine de ele sa schimbe ceva…
Relatiile astea mai devreme sau mai tarziu, tot la capat ajung. Stii cum e: boala lunga, moarte sigura.
Femeile sint construite sa fie dependente, sa aiba stabilitate. Din cauza asta se despart mai greu, sau deloc. Sint femei care nu au cunoscut alta viata decat cea pe care o duc, sint femei carora viata nu le-a dat posibilitatea sa fie libere, fericite, implinite si toate astea intr-o relatie. Sint femei care cred ca odata cu nasterea unui copil, ele ca individ, inceteaza ca existe si se sacrifica pe altarul unei casnicii caruia ii trag ciubotele. Sint femei care nu au curaj si incredere, ca altfel, poate le-ar fi mai bine. Femeile, in general, nu risca. Nici macar fericirea lor. Nici nu stiu daca ele sint de comdamnat, sau sint pur si simplu limitate. Si cand zic limitate, nu ma gandesc ca sint proaste neaparat. Ma gandesc ca au fost construite limitat. Iar ele nu au facut nimic sa iasa din carapacea dependentei.
Ultimul articol scris de carmen: Cah
Deciziile astea nu sunt usor de luat. Mie una nu-mi plac schimbarile, de nici un fel. Prefer sa traiesc in compromis (sau, mai bine spus, am preferat) decat sa-mi fac curaj sa schimb o chestie cat de cat comoda. Si, desi spun (si cred) ca o viata trebuie sa fie plina de iubire, recunosc ca mi-ar fi mai comod celalalt tip de viata. E greu si tot astepti sa se intample ceva sa-ti faca decizia mai usoara…iar acel ceva probabil n-o sa vina niciodata.
Si uite asa, ai irosit anii pe care nu-i mai recapeti niciodata…
Ultimul articol scris de nebuloasa: Un gand, o actiune, o zi. Duminica
Era sa ma casatoresc, am renuntat in ultima clipa pentru ca stiam ca nu e omul pentru mine. Ne certam mereu, era si gelos, daca stau sa ma gandesc avea toate “ingredientele” negative. Nu ne potriveam deloc si totusi pot spune acum, dupa 1 an jumate de singuratate, ca l-am iubit.
Am ajuns in perioada asta sa cunosc tot felul de barbati, care, dupa parerea multora, inclusiv a mea, mi s-ar fi potrivit. Aveau ingredientele necesare. Dar nu m-am indragostit. De fiecare data nu a durat mai mult de 2 saptamani. Din care am simtit cel mult pentru o zi un mic si pricajit fior. Incomparabil cu starile avute alaturi de fostul. Cand ma bucuram ca el era langa mine in pat noaptea… Cand il luam in brate, sau cand ii pregateam de mancare. In putinul si viata limitata traiam clipe de fericire, impreuna cu el. Cum e posibil?
Stau si ma intreb acum daca imi e mai bine asa decat inainte, alaturi de el? Daca nu tocmai certurile (sau mai bine zis impacarile) au mentinut pasiunea si astfel relatia?! Pentru ca stiu ca m-a iubit, cu toate defectele lui, si ca l-am iubit cu tot cu defectele alea, si ca nu m-am mai putut indragosti (cel putin pana acum) de niciunul pe care l-as fi declarat corespunzator.
Asa ca nu prea e de judecat, ceea ce unora li se pare gresit sau suferinta, pentru cei implicati poate fi bun si/sau placere…
Depinde de cat de comoda este viata respectiva.
Ne chinuim uneori pentru ca in general suntem mai cerebrale, dorim mult mai mult decat se ofera si poate ca suntem mult mai legate afectiv decat un barbat. Si mai stim sa iertam. Poate si de aici se trage!
Ultimul articol scris de Giorgia: Sfaturi pentru coafurile lui 2009
Peste o luna de zile facem 2 ani de cand un apel ne-a adus impreuna.Am simtit din al doilea apel ca este jumatatea mea.De ce?Habar nu am.Dupa 6 luni ne-am mutat impreuna.Atat primele 6 cat si urmatoarele 6 au fost presarate cu multe certuri si chiar cu o despartire.Ne-am impacat dupa o luna.Cine ne vede spune ca nu ne sta bine impreuna,ca suntem diferiti.Nimeni nu stie cum este acum relatia noastra.Ne adoram unul pe celalalt.Avem ceea ce credem ca nu reusesc multe cupluri,sa avem lumea noastra.Iubirea sa fie reperul nostru si ceea ce ne face mai buni cu cei din jur si cu noi.Au fost multe suisuri si coborasuri dar acum drumul este lin.La anul ne casatorim.Am stat de multe ori,in primul an, sa ma intreb daca el este cu adevarat the one for me.Acum nici nu-mi imaginez viata fara el.
Cred ca sunt mai multe cazuri in care femeile stau cu barbatii de langa ele.Unele dintre noi nu intelegem dar poate ca exista intradevar o legatura intre cei doi mult mai adanca si mai puternica.Noi degeaba spunem ca ,,de ce nu te desparti de el?nu vezi ca-ti este greu?”
Am cunostinta de un cuplu (fost apropiat noua) care fac 8 ani de cand sunt impreuna si credeti-ma,ca la prima vedere, se chinuie cumplit unul pe celalalt.Si totusi…..nu reunuta niciunul la ce au si ce au avut.Imi este greu sa inteleg dar al meu spune ca legatura lor e foarte puternica.Oare a o fi?
Exista asemenea legaturi intre 2 persoane?
sunt unele femei care stau cu un barbat nu fiindca iubesc, ci fiindca se simt iubite.. Sa fie asta o greseala? Sa fie din cauza ca sunt egoiste si simt nevoia sa fie iubite ele mai mult? Sau sunt altruiste fiindca stiu ca un alt om se simte bine cu ele?
Tocmai gandul ca mi-as fi crescut copilul intr-un mediu traumatizant m-a ajutat sa iau taurul de coarne si sa evadez! Am indurat enorm de multe intr-o casnicie dezastruoasa (detaliile nu-si au rostul)! Vreau sa spun doar ca n-a fost nici din complacere, nici din obisnuinta, nici din teama de-a fi singura! Au fost alte motive. Groaza si teama ca planurile-i diabolice puteau avea finalitate, ma tintuiau pur si simplu locului, iar lipsa oricarui sprijin si refugiu ma dezarmau complet! Toate pana la un moment dat! Cand am plecat, pur si simplu! Cosmarurile s-au estompat si-au disparut cu timpul!
Daca n-as fi plecat atunci, azi n-as fi avut cum sa zambesc!
@KinderGirl, o asemenea relatie n-are trainicie! poate doar daca el are obloanele inzidite! dar vezi tu, pana si zidurile mai cad…
Ma bucur ca pana la urma subiectul a provocat foarte multe discutii.
@ana, am avut o astfel de relatie in care, e adevarat, a existat si exista o legatura puternica. Dar ca relatie nu a putut dura desi am stat impreuna aproape 8 ani si ne-am si casatorit. Legatura inca exista si o simtim amandoi, dar ca relatie…nu a functionat.
@gentle, Felicitari pentru decizie! Si cat mai multa fericire in continuare. Ma bucur ca te-ai gandit la copil si la mediu traumatizant in care era. Sunct cazuri in care spun ca stau pentru copil fara a realiza riscurile acestui lucru.
gentle, ma bucur sa vad ca sunt altii care au luat aceeasi decizie ca si mine. am fost acuzata ca sunt egoista. dupa 7 ani in care am asteptat ca omul de langa mine sa vada ca viziunea mea despre viata de familie nu coincide cu a lui, mi-am luat copilul si am plecat. nu am vrut sa creasca in indiferenta. am considerat ca nu suntem bibelouri, la care sa te uiti doar cand ai chef. egoista ca ma simt eliberata? nu! egoista din nou ca am “indraznit” sa fiu fericita langa altcineva care ne merita? din nou nu!
@Vipera, Multumesc mult de tot! Asemenea iti doresc, multa fericire! Crede-ma ca si eu ma bucur in fiecare zi ca n-am permis sa las sufletul copilului la voia intamplarii!
N-am sa inteleg niciodata femeia care sta cu el “doar pentru copil/copii”! Sub asa zisa motivatie, de fapt, isi mascheaza lasitatea si/sau indiferenta! Iar lipsa lor de reactie se va concretiza mai tarziu in sechele, uneori foarte greu de vindecat!
@Claudia, Impacarile sunt intotdeauna dulci, dar in nici un caz nu ele mentin pasiunea si, astfel, relatia, cum te intrebi tu! Iar picaturile de fericire nu vor sterge niciodata certurile si amaraciunea lasata de acestea! Cat despre gelozie, asta-i boala grea! Cred ca iti pui intrebarile astea doar din cauza singuratatii si a faptului ca nu te-ai indragostit de altcineva! Dar toate la timpul lor…